Peste 10, 000 de copii au fost motivați să continue școala prin activitățile proiectului Alege Școala!

Joi, 21 iunie 2012, Patriarhia Română și Fundația World Vision România vor marca, în cadrul unei conferințe de presă, finalul primei etape a proiectului „Alege Școala!”, după cum informează Biroul de presă World Vision România. Conferința de presă va avea loc la Palatul Patriarhiei de la orele 12:30.

Proiectul național „Alege Școala!”, derulat de Patriarhia Română și Fundația World Vision România, a avut ca scop reducerea abandonului școlar și a delincvenței juvenile prin dezvoltarea unor soluții alternative de tipul „școala de duminică”. Obiectivele specifice ale proiectului au fost: organizarea de sesiuni de formare pentru preoți și profesori de religie care lucrează cu copii în cadrul sesiunilor de cateheză, concursuri pe teme religioase pentru copii și de tabere de creație creștină.

Derularea proiectului s-a realizat în două etape: 2009 – 2012, implementarea proiectului în trei zone de dezvoltare: București și Ilfov, Nord – Est (județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui) și Sud (județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) și 2010 – 2013, extinderea proiectului la nivel național.

La finalul primei etape, toate obiectivele proiectului au fost îndeplinite: 1245 persoane au participat la sesiunile de formare și s-au implicat în dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de părăsire a școlii, 3619 copiii au participat la taberele de creație creștină „Licăr de lumină” organizate pe tot parcursul vacanței de vară din 2010 și 2011 la Durău (jud. Neamț) și Miclăușeni (jud, Iași). De asemenea, aproape 10 000 copii au participat și au fost premiați în cadrul unor concursuri în cadrul cărora aceștia au abordat atât subiecte religioase, cât și legătura dintre Biserică și Școală ca instituții care au ca responsabilitate educarea, consilierea și pregătirea pentru viață a viitorilor adulți.

„În tabără am avut oportunitatea să ne apropiem, poate mai mult ca niciodată, de Dumnezeu, să realizăm și să regretăm greșelile pe care le-am făcut de-a lungul anilor, am descoperit realitatea pe care o cunoaștem de mult timp dar care nu ne fusese spusă atât de direct și anume că singurul scop al omului ar fi acela de a ajunge asemeni Lui.

De când am aflat că numele taberei este „Licăr de lumină” am realizat că această tabără avea să fie șansa noastră de a ne lumina sufletul și de a ne transforma în persoane mai bune”, a povestit Alexandra (16 ani), participant la taberele „Licăr de Lumină” din 2011.

Colaborarea dintre Patriarhia Română și World Vision România a venit ca o continuare a unui proiect care a stat la baza desenării activităților din „Alege Școala!” – este vorba despre proiectul de catehizare „Hristos împărtășit copiilor” care a fost lansat de World Vision și preluat de Patriarhia Româna în anul 2006. Prin colaborarea pozitivă dintre cele două entități – Biserica Ortodoxă Română și World Vision România, proiectul „Alege Școala!” poate fi considerat un model de parteneriat și bune practici în atingerea unei ținte extrem de importante – respectarea dreptului la educație al tuturor copiilor.

Inițiativele Alege Școala! se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind implementat cu sprijinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Proiect este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Proiectul se încadrează în linia de finanțare a proiectelor strategice nr. 61, ‘A doua șansă în educație’, axa prioritară 2 ‘Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, domeniul major de intervenție 2.2 „Prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a școlii.

Comentarii Facebook


Știri recente