Perioada Penticostarului în Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă se află în perioada Penticostarului. Aceasta este, pe lângă Triod și Octoih, una din cele trei perioade ale Anului Bisericesc.

Mai multe informații cu privire la această perioadă a anului a oferit pentru TRINITAS TV, părintele profesor Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie din București: „Penticostarul este perioada cuprinsă între Învierea Mântuitorului și prima duminică după Rusalii și este cea de-a treia perioadă bisericească din timpul anului bisericesc. Denumirea îi vine de la carte de cult ce se numește Penticostar și pe care o folosim în Noaptea de Înviere și pe care o folosim în toată perioada aceasta până la Duminica I după Rusalii și vine de la ‘penticosi’ care înseamnă cincizeci, deci, o perioadă de cincizeci de zile”.

În această perioadă ortodocșii sărbătoresc trei din cele mai mari praznice ale creștinătății. Penticostarul începe în Duminica Învierii Domnului și se încheie în Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau Duminica Cincizecimii. Totuși, având în vedere că Pogorârea Sfântului Duh este praznic împărătesc, iar odovania se face după 8 zile, perioada Penticostarului se sfârșește de fapt în Duminica Tuturor Sfinților.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…