Pericopa Evanghelică din Duminica a doua după Rusalii face referire la chemarea primilor Apostoli

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în Duminica a doua după Rusalii. În cadrul Sfintei Liturghii va fi citită pericopa desprinsă din Evanghelia după Matei, capitolul 4, versetele de la 18 la 23. Aceasta face referire la chemarea primilor Apostoli.

Părintele Adrian Gabor, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a vorbit despre cuprinsul pericopei Evanghelice în care se prezintă chemarea primilor Apostoli la propovăduire: „Evanghelistul Matei ne spune că Mântuitorul se afla lângă lacul Ghenizaret, Marea Galileii și între primii chemați la apostolat au fost doi frați: Simon care se va numi Petru și Andrei. Mai apoi i-a chemat pe fiii lui Zevedeu, Iacob și Ioan”.

Părintele profesor a subliniat faptul că Hristos a reușit să-i cheme la apostolat transformându-i din pescari Apostolii, și să le schimbe modul de viața, iar mai târziu ei înșiși vor schimba modul de viață al altora.

„Suntem foarte bucuroși că între primii chemați la apostolat se află și Sfântul Apostol Andrei, unul dintre cei doi Apostoli care a transmis Vestea cea bună în cetățile din Sciția Minor în primul secol al erei creștine”, a mai spus părintele Adrian Gabor pentru TRINITAS TV.

Comentarii Facebook


Știri recente