Pelerini din Eparhia Hușilor la Locurile Sfinte

În perioada 12-19 aprilie 2010, un grup de pelerini din cuprinsul Episcopiei Hușilor, condus de Preasfințitul Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, a efectuat un pelerinaj în Israel, la Locurile Sfinte ale întregii creștinătăți. Grupul a fost format din 42 de persoane, clerici, monahi și credincioși.

Pe parcursul pelerinajului s-au vizitat obiectivele religioase reprezentative din Țara Sfântă. Amintim: Biserica Sfântului Mormânt, Muntele Măslinilor cu Biserica ‘Înălțarea Domnului’, Grădina Ghetsimani cu mormântul Maicii Domnului, sau cetatea Ierusalimului, unde a fost parcursă ‘Via Dolorosa’, cu cele 14 opriri ale Mântuitorului, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.

S-au vizitat, de asemenea, orașele Betleem, Ierihon, Nazaret și Capernaum, cu toate obiectivele aferente, Muntele Tabor și Valea Iordanului, locul unde S-a botezat Mântuitorul. Vineri, 16 aprilie, s-a vizitat Așezământul Românesc din Ierihon. Ghidul întregului grup a fost PS Corneliu care a explicat semnificațiile religioase ale tuturor obiectivelor vizitate, ajutându-i pe toți pelerinii să trăiască o atmosferă de intensă bucurie duhovnicească. Acest pelerinaj a răspuns unui vis pe care membrii grupului îl aveau, și anume acela de a vizita locurile unde S-a născut, a propovăduit, a pătimit și a înviat Domnul nostru Iisus Hristos. Tot în aceste locuri a trăit și a suferit Maica Domnului, împreună cu apostolii și ucenicii Mântuitorului, s-a născut Biserica, de unde s-a răspândit învățătura creștină în întreaga lume.

‘Consider că orice creștin trebuie să ajungă pe aceste locuri’

Pelerinii, clerici, monahi și mireni, care au făcut parte din grup, s-au pregătit mai întâi din punct de vedere duhovnicesc. Ei au mărturisit faptul că la Locurile Sfinte te regăsești și îți îmbogățești cultura spirituală. ‘Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a învrednicit să merg în acest pelerinaj. Am ales să merg și anul acesta pentru că PS Corneliu a fost organizatorul și însoțitorul pelerinajului, iar noi îl urmăm și ascultăm cu multă plăcere. Mi-am reamintit multe din cunoștințele de Vechiul Testament, Noul Testament, istorie, arheologie etc. Am trecut prin locurile unde a mers Mântuitorul Hristos și am simțit o îmbogățire spirituală. PS Corneliu a fost un adevărat învățător. De altfel, Preasfinția Sa a citit mai multe Evanghelii în locurile pe care le-am vizitat și unde ne-am rugat’, a relatat pr. Dănuț Duca-Doltu, protoiereul Protopopiatului Negrești. ‘Este a doua oară când merg într-un pelerinaj în Țara Sfântă. Am ales să merg și în acest an pentru că mi-a plăcut foarte mult când am mers prima dată. Consider că orice creștin trebuie să ajungă pe aceste locuri unde a trăit și pătimit pentru noi Mântuitorul Iisus Hristos. Un asemenea pelerinaj nu poate decât să-ți îmbogățească cultura spirituală, să te liniștească, să-ți dai seama că ești trecător prin această lume și că ceea ce faci trebuie să fie în spiritul religiei. Sunt locuri în care te regăsești. Trebuie să studiezi, să citești mai întâi despre locurile pe care urmează să le vezi. Dacă nu citești mai întâi Sfânta Scriptură, nu poți înțelege și trăi pelerinajul. E un altfel de vacanță, o vacanță pentru suflet și pentru spirit. Te simți împăcat cu tine însuți’, a spus avocatul Liviu Bran, care s-a numărat printre pelerini.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mic dicționar de isihasm

În vacarmul societății de azi, isihia poate fi salvatoare de suflete. Am selectat câțiva termeni legați de această practică ortodoxă care, deși poate fi percepută drept simplă și accesibilă, este extrem de complexă și de…