Pelerinajul tinerilor din Târgoviște a deschis sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului

La Târgoviște au început, miercuri, 10 august 2011, ceremoniile legate de sărbătorirea solemnă a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Celebrările festive, inițiate și coordonate de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, au debutat cu vecernia solemnă, în cadrul căreia Înaltpreasfinția Sa a acordat diplome speciale la opt elevi premiați la Olimpiada de Religie, faza județeană. După aceea, a avut loc pelerinajul tinerilor din Municipiul Târgoviște, moment la care au participat circa 1.000 de tineri, din comitetele parohiale de tineret din oraș și nu numai, elevi ai școlilor târgoviștene, membri A.S.C.O.R., studenți teologi, elevi seminariști, dar și tineri și credincioși din oraș.

Pelerinii au pornit în procesiune, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, însoțit de numeroși preoți și diaconi, la ora 19.00, din fața Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane, au mers prin centrul istoric al Târgoviștei, și s-au reîntors, apoi, la Catedrală. Pe tot parcursul drumului pelerinii au intonat imne religioase, alături de Troparul Sfântului Ierarh Nifon. A urmat cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Acatistul Sfântului Ierarh Nifon și închinarea tinerilor pelerini la racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon, așezate în fața sfântului lăcaș.

Astăzi, 11 august, începând cu orele 7.30, la Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, împreună cu alți Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Comentarii Facebook


Știri recente