Pelerinajul delegației din Grecia la mănăstiri din Arhiepiscopia Iașilor

În perioada 11-13 octombrie 2010, arhim. Partenie, starețul Mănăstirii „Sfântul Pavel” din Sfântul Munte Athos, însoțit de patru monahi din obștea sa și de teologul ortodox francez Jean Claude Larchet, a făcut un pelerinaj la mănăstirile din Arhiepiscopia Iașilor, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.

Delegația a fost însoțită de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor. Pelerinii au avut posibilitatea să cunoască viața monahală și bătaia inimii spirituale a Moldovei. ‘Mănăstirile mărturisesc despre credința poporului, iar poporul se hrănește din viața ascetică și mărturisitoare a călugărilor din mănăstire’, a spus arhim. Nichifor Horia. Traseul pelerinajului a început luni dimineață la Mănăstirea Miclăușeni și a continuat la mănăstirile Pângărați, Bistrița și Văratec.

La Mănăstirea Văratec, arhim. Partenie a oficiat Sfânta Liturghie. Programul a continuat cu vizitarea următoarelor așezări monahale: Agapia, Schitul Agapia Veche, Schitul Sihla al Mănăstirii Sihăstria, Mănăstirea Secu și Mănăstirea Neamț. ‘În fiecare mănăstire, pe lângă vizitarea bisericilor, a muzeelor, a avut loc o împărtășire a experiențelor duhovnicești, a bucuriilor, dar și a încercărilor pe care călugărul le trăiește. Am fost surprinși de faptul că arhim. Partenie, care are aproape 80 de ani, a stăruit să urce la fântâna Sfintei Teodora. Am mers apoi la peștera Sfintei Teodora unde s-a cântat un tropar. Arhim. Partenie a mărturisit la Mănăstirea Neamț că și zidurile îți vorbesc despre rugăciune. De câte ori poposeam la o altă mănăstire moldavă, părintele exclama că locurile acestea sunt pline de har, simțindu-se binecuvântarea lui Dumnezeu. Și aceasta o spunea cu emoție, ca o descoperire a harului acestor locuri’, a afirmat arhim. Nichifor. Ieri au fost vizitate Mănăstirea ‘Sf. Trei Ierarhi’, Mănăstirea Copou și Mănăstirea Cetățuia. Pelerinajul la mănăstirile moldave a avut loc la inițiativa și cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente