Pelerinajul „Calea Sfinților” cu moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Maxim Mărturisitorul la Iași

Moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Maxim Mărturisitorul au fost purtate în această seară în pelerinaj pe Str. Sfântul Andrei, Str. Palat, Biserica „Sfântul Nicolae” – Domnesc – Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt. În sunetul clopotelor și al toacăi, cele două racle au fost purtate pe umeri de preoții îmbrăcați în veșminte. La procesiune au participat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, precum și arhim. Partenie, starețul Mănăstirii „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, informează Constantin Ciofu, corespondent „Ziarul Lumina”.

Peste 5000 de credincioși din Iași și din alte zone ale țării s-au alăturat în rugăciune pelerinajului, intonând, alături de Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare din Iași”, troparele celor doi sfinți dar și ale cântări. Cele două racle au fost străjuite de făclii ținute în mâini de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Alți tineri au mers în față cu prapuri, felinare, cruci și steaguri naționale. Deși vremea a fost mohorâtă oamenii au venit în număr mare pentru a fi alături de Ocrotitoarea Moldovei și de Sfântul Maxim Mărturisitorul. În dreptul Bisericii „Sfântul Andrei”, Bisericii „Sfântul Nicolae” – Domnesc și Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” au fost rostite ectenii.

Oamenii care au venit la Pelerinajul Calea Sfinților au ținut în mâini lumânări aprinse și busuioc, rugându-se pentru ca sfinții purtați în procesiune să-i ocrotească și să-i ajute. „Am venit la acest pelerinaj pentru a vedea frumusețea acestuia și pentru a-mi manifesta credința. Cred în puterea Sfintei Parascheva. Mi-a plăcut pelerinajul pentru că a fost organizat frumos”, a mărturisit Elisabeta Vacaru din Iași. „Am venit la Sfânta pentru a ne ruga și pentru a vedea procesiunea. Plec de aici mai împăcat sufletește. Sper ca Sfânta Parascheva să ne ajute pentru efortul pe care l-am depus și să ne ocrotească așa cum s-a întâmplat și până acum”, a spus Daniel Leon din Iași.

Comentarii Facebook


Știri recente