Pelerinaje cu odoare sfinte în cinstea Sfântului Dimitrie cel Nou

Ieșenii se pot închina în aceste zile la racla în care se află un papuc al Sfântului Ierarh Spiridon și un fragment din lemnul Sfintei Cruci, aduse la Biserica ‘Sfântul Ștefan’ din Iași, informează „Ziarul Lumina”. În parohia Vorona Nouă din Protopopiatul Botoșani a ajuns ieri racla cu părticele din moaștele Sfântului Apostol Andrei. Cele două pelerinaje sunt prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou.

La Biserica ‘Sfântul Arhidiacon Ștefan’ din cartierul ieșean Tătărași a fost adus aseară papucul Sfântului Ierarh Spiridon și un fragment din lemnul Sfintei Cruci. Odoarele de mare preț au ajuns la acest sfânt lăcaș de la Mănăstirea Râșca din județul Suceava cu prilejul serbării celui de-al doilea hram, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi. Pelerinajul are loc cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În Biserica ‘Sfântul Arhidiacon Ștefan’ se vor oficia astăzi, de la ora 8:00, Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie, iar de la ora 17:00 se va sluji Vecernia unită cu Litia în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Mâine- dimineață, programul liturgic va continua cu Utrenia, Acatistul și Sfânta Liturghie. ‘Prin acest pelerinaj împlinim o dorință a enoriașilor noștri de a avea aceste odoare sfinte în biserica noastră. Ne dorim astfel să sporim duhovnicește și să oferim acestui hram o importanță deosebită. Invităm pe toți cei care doresc să-l cinstească pe Sfântul Cuvios Dimitrie din Basarabi, pe Sfântul Spiridon și Sfânta Cruce să participe la sfintele slujbe’, a spus pr. paroh Dumitru Mihăilă. Amintim că în Biserica ‘Sfântul Arhidiacon Ștefan’ din Iași se află spre închinare un veșmânt care a acoperit pentru o perioadă moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, aflate la Catedrala patriarhală din București.

În parohia Vorona Nouă din Protopopiatul Botoșani a ajuns ieri racla în care se află un fragment din moaștele Sfântului Apostol Andrei. Sfintele moaște au fost aduse de la Mănăstirea ‘Sfântul Apostol Andrei’ – Peștera din județul Constanța, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și a Înalt Preasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Biserica parohiei Vorona Nouă are două hramuri: Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou. În această dimineață se vor sluji Utrenia și Sânta Liturghie, iar de la ora 17:00 vor fi săvârșite Vecernia și Taina Sfântului Maslu, urmate de rugăciuni pentru ploaie. Racla cu moaștele Sfântului Apostol Andrei se va întoarce duminică, 28 octombrie 2012, la Mănăstirea Peștera.

Comentarii Facebook


Știri recente