Pelerinaj si rugaciuni pentru ploaie aproape de Crucea TRINITAS de pe colina Paun – Iasi

La initiativa si cu binecuvantarea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, la Crucea TRINITAS de pe colina Paun – Iasi s-au oficiat ieri, intre orele 17.00 – 20.00, slujbe si rugaciuni speciale pentru ploaie. Cu acest prilej, au fost scoase in pelerinaj moastele si icoanele mai multor sfinti de la Catedrala mitropolitana, de la manastiri si parohii din municipiul Iasi. In cuvantul de invatatura rostit cu acest prilej, IPS Mitropolit Daniel a subliniat importanta si semnificatiile unor asemenea slujbe si rugaciuni: ‘Rugaciunile noastre sunt si expresia dorintei noastre de mai multa comuniune, de mai multa traire si rugaciune in comun. S-a vazut ca in fiecare biserica, in ultimele saptamani, in fiecare manastire au fost inaltate rugaciuni pentru ploaie, dar este bine ca din cand in cand sa iesim in pelerinaj cu moastele sfintilor si cu sfintele icoane ca rugaciunea noastra sa fie comuna, sa fie mai puternica si sa cerem si sfintilor sa se roage pentru noi. Deci, noi dorim sa multumim lui Dumnezeu pentru ca ne daruieste daruri si pentru ca uneori ne cearta nu pentru ca El s-ar bucura sa ne certe, ci pentru ca doreste sa ne apropie mai mult de El. Sa vedem in aceste incercari prin care trecem chemarea lui Dumnezeu ca sa ne rugam mai mult, sa-l iubim mai mult, sa-I multumim pentru darurile pe care le primim si sa cerem daruri de care avem nevoie pentru sanatatea si pentru mantuirea noastra’.

De asemenea, IPS Parinte Mitropolit Daniel s-a referit si la faptele de milostenie pe care fiecare dintre noi trebuie sa le faca in aceasta perioada de seceta: ‘Acum, in timp de seceta, trebuie sa aratam fapte de milostenie ca si Dumnezeu sa fie milostiv fata de noi. In timp de seceta trebuie sa ne gandim foarte mult cum ne comportam fata de Dumnezeu, fata de natura, fata de darurile pe care El ni le daruieste. Sa evitam orice fel de risipa si sa ne gandim totdeauna ca sunt altii mai saraci si mai neajutorati decat noi. Daca oferim un pahar cu apa unui batran, unui bolnav, unui om care nu se poate deplasa, atunci noi devenim milostivi si avem curaj sa cerem mila lui Dumnezeu’.

La finalul procesiunii de aseara, credinciosii s-au inchinat la moastele si icoanele care au fost scoase in pelerinaj. Slujbe si rugaciuni pentru ploaie s-au mai oficiat si in trecut. Despre doua astfel de momente ne-a vorbit parintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iasilor: ‘In urma cu 9 ani, o procesiune de acest gen s-a facut in jurul Catedralei mitropolitane, atunci cand de cateva luni nu mai plouase deloc in Iasi. Atunci, moastele Sf. Parascheva au fost scoase din Catedrala, pe esplanada din fata Catedralei, si s-au facut rugaciuni speciale pentru ploaie. De asemenea, in urma cu 60 de ani, in anul 1947, atunci cand dupa cel de-al doilea razboi mondial nu mai plouase de cateva luni in Moldova, s-a petrecut o mare procesiune in intregul teritoriu al Moldovei cu moastele Sf. Parascheva, procesiune care a durat cateva luni. Ea a inceput din Iasi, apoi prin satele de pe valea Prutului, in judetul Vaslui, pe valea Trotusului, in judetul Bacau, la Roman, Piatra Neamt, manastirile nemtene, cu un popas la Manastirea Neamt, la Pipirig, apoi in tinutul Sucevei, la Falticeni, Baia, Manastirea Slatina, si apoi prin Pascani, Ruginoasa, Tg. Frumos si Iasi. Procesiunea de atunci a fost condusa de tanarul arhimandrit de atunci Teoctist Arapasu, actualul Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane’.

Comentarii Facebook


Știri recente