Episcopia Tulcii în colaborare cu Primăria municipiului Tulcea prin Direcția de Asistență și Protecție Socială a organizat astăzi, 22 martie 2009, un pelerinaj pentru persoane de vârsta a treia la Mănăstirea ‘Sf. Cruce’ de la Cerbu, protoieria Babadag.
Un grup de 40 de persoane vârstnice și 30 persoane cu handicap împreună cu asistenții lor personali au participat la săvârșirea Sfintei Liturghii oficiate de Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, la Mânăstirea Cerbu care și-a serbat ziua hramului (Duminica a III-a din Post, a Sf. Cruci) și la care cei pregătiți s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
După Sfânta Liturghie toți participanții au luat parte la o agapă frățească oferită de mănăstire. Astfel, ei au petrecut un moment de bucurie duhovnicească acum în Postul Sf. Paști și au avut posibilitatea să cunoască frumusețile Ortodoxiei străbune și ale plaiurilor tulcene.
Sursa: Episcopia Tulcii