Pelerinaj la Manastirea Nucet in ziua Izvorului Tamaduirii

La Manastirea Nucet – judetul Dimbovita, sarbatoarea Izvorului Tamaduirii constituie prilej de pelerinaj pentru credinciosii din diverse zone ale tarii, cu toate ca hramul manastirii este Sfantul Mare Mucenic Gheorghe – Purtatorul de biruinta. Toti acestia vin pentru a se tamadui cu apa sfintita de la fantana din padurea aflata in apropierea manastirii.

Maica Irina – stareta Manastirii Nucet ne-a oferit mai multe detalii: ‘De o apa izbavitoare de boli sufletesti si trupesti beneficiaza, din mila lui Dumnezeu, si Manastirea Nucet. Inca din veacul al XIV-lea este cunoscut, in padurea din apropierea manastirii, izvorul de leac, strajuit de un falnic stejar care este cunoscut sub denumirea de ‘tufanul Crucii’ deoarece pe scoarta sa fusesera sapate multime de cruci. In fantana construita ulterior la izvor, credinciosii aruncau bani de aur si argint. Ani de ani, mii de credinciosi vin la Manastirea Nucet pentru a lua, din darul lui Dumnezeu, apa tamaduitoare in asa fel incat sarbatoarea Izvorului Tamaduirii devine un mare praznic.’

Slujba Sfintei Liturghii de astazi a fost oficiata de Inalt Prea Sfintitul Nifon – Arhiepiscopul Targovistei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi.

Maica Stareta Irina ne-a vorbit si despre intreg programul liturgic: ‘Aseara, s-a oficiat slujba Vecerniei. Dupa savarsirea Sfintei Liturghii, in sunete de clopote si toaca se va merge la fantana din padure unde se va sfinti apa si de unde credinciosii vor lua apa sfintita.’

Cu ocazia acestui mare pelerinaj organizat la Manastirea Nucet, va fi prezent si Inalt Prea Sfintitul Nifon – Arhiepiscopul Targovistei care va sluji Sfanta Liturghie arhiereasca, fiind inconjurat de un impresionant sobor de preoti si diaconi.

Comentarii Facebook


Știri recente