Luni, 8 iunie 2009, cu ocazia sărbătorii Sfintei Treimi, în Episcopia Dunării de Jos se va desfășura, la Mănăstirea Buciumeni, întâlnirea anuală dedicată tinerilor din Eparhia Dunării de Jos. Evenimentul se va desfășura sub semnul „Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare și al celorlalți Părinți Capadocieni”, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod, pe tema „Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al tinerilor”. La acest eveniment va participa PS Casian, Episcopul Dunării de Jos, împreună cu numeroși preoți și diaconi din întreaga eparhie și aproximativ 800 de tineri, câte zece de la fiecare liceu din județele Galați și Brăila, însoțiți de profesorii lor de Religie. Acestora se vor adăuga încă aproximativ 200 de copii din localitățile învecinate, participanți la Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”. Manifestarea de la Buciumeni va debuta cu Sfânta Liturghie, oficiată în altarul special amenajat în pădure. Tinerii vor participa la cântarea de la strană, iar cei pregătiți după cuviință vor primi Sfânta Împărtășanie.
După agapa oferită participanților, ca o masă câmpenească, în mijlocul naturii, vor urma discuțiile libere pe tema precizată mai sus. Elevii, în grupe de câte 50, având în mijloc preoți și profesori de Religie, vor dezbate diferite aspecte legate de viața și opera Sfântului Vasile cel Mare și despre actualitatea mesajului lui pentru lumea de astăzi. Acest eveniment, un adevărat festival al tinerilor creștin-ortodocși, a ajuns la a XV-a ediție și, din experiența anilor trecuți, s-a dovedit a avea roade frumoase, iar în zona Dunării de Jos, pelerinajul de la Buciumeni s-a impus drept cel mai amplu, bine organizat și eficient proiect misionar pentru tineri.
Sursa: ziarullumina.ro