Credincioșii din parohia Poenița, Protopopiatul Pașcani, se vor închina, începând de mâine, 19 august 2012, la racla în care se află fragmente din moaștele Sfântului Cuvios Ioan cel Nou de la Suceava și Sfânta Mare Muceniță Marina, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.
Sfintele moaște vor ajunge la ora 16:30, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Părintele paroh Marius Tabarcea a relatat că acest pelerinaj are loc de 14 ani în parohia Poenița. La ora 18:00 va începe Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, care va fi urmat de slujba Vecerniei.