Pelerinaj în cinstea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Pelerinii din mai multe zone ale țării sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la Suceava pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou, după cum informează „Ziarul Lumina”. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților vor fi prezenți duminică la hramul Catedralei arhiepiscopale din Suceava, unde se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

Manifestările dedicate Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor începe mâine, 23 iunie, în cetatea Sucevei. La ora 17:00, moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi scoase din Catedrala arhiepiscopală din Suceava și vor fi așezate într-un baldachin, spre închinarea pelerinilor. În aceeași zi, de la ora 18:00, Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va săvârși slujba Privegherii, iar la final va rosti un cuvânt de învățătură.

Duminică, 24 iunie, de la ora 6:00 se vor săvârși Agheasma mică și Taina Sfântului Maslu, care vor fi urmate de Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și Acatistul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. De la ora 9:00, IPS Mitropolit Teofan, IPS Arhiepiscop Teodosie și IPS Arhiepiscop Pimen, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, vor oficia Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie, va urma pelerinajul cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe următorul traseu: Catedrala arhiepiscopală din Suceava – Biserica ‘Învierea Domnului’ – Biserica ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ – Biserica ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’ – Mirăuți – Biserica ‘Sfântul Dumitru’ – Biserica ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ – Catedrala ‘Nașterea Domnului’ – Biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’ – Catedrala arhiepiscopală din Suceava.

‘În fiecare an, sărbătoarea aducerii moaștelor Sfântului Ioan cel Nou a adunat în jurul sfintelor moaște zeci de mii de pelerini din Suceava, Maramureș, dar și din alte colțuri ale țării’, ne-a spus pr. Dragoș Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Comentarii Facebook


Știri recente