Pelerinaj dedicat Sfântului Ioan Iacob, în satul natal

Sf. Ioan Iacob Hozevitul va fi cinstit astăzi, 5 august, în mod deosebit de preoții și credincioșii din zona Darabaniului. La Biserica „Sfânta Treime” din satul Crăiniceni, unde s-a născut și a copilărit Sfântul, a fost oficiată aseară slujba Vecerniei, iar astăzi se va săvârși slujba Utreniei și Sfânta Liturghie. „La prânz se va desfășura o procesiune în cinstea Sf. Ioan Românul, de la biserică la casa natală. Aici va fi citit Acatistul Sfântului, se va săvârși sfințirea apei, iar apoi se va oficia slujba de pomenire pentru cei adormiți. La final va avea loc agapa creștină pregătită de credincioșii din parohia Crăiniceni și de Protopopiatul Darabani”, a declarat pr. Constantin Pânzariu, protoiereul Protopopiatului Darabani.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente