Pelerinaj cu moaștele Sfântului Spiridon, la Suceava

La Biserica cu hramurile ‘Izvorul Tămăduirii’ și ‘Sfântul Ierarh Nicolae’ a Spitalului Județean din Suceava va fi adusă astăzi, din Grecia, racla ce adăpostește o parte din moaștele Sfântului Ierarh Spiridon. Sfintele moaște vor ajunge la Suceava din Arhiepiscopia Atenei cu binecuvântarea Preafericitului Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, și a Înalt Preasfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

‘Racla cu sfintele moaște va ajunge la biserica noastră astăzi la ora 16:00 și va rămâne spre închinare până pe 24 aprilie. Credincioșii care au evlavie la Sfântul Spiridon se pot închina la sfintele moaște în fiecare zi de la ora 6:00 până la ora 22:00. Mâine, după Sfânta Liturghie, va avea loc o procesiune cu sfintele moaște în curtea spitalului. Tot mâine, de la ora 15:00, se va săvârși Taina Sfântului Maslu’, a declarat pentru „Ziarul Lumina” pr. Constantin Diaconașu, preot misionar de caritate în cadrul Spitalului Județean din Suceava.

Comentarii Facebook


Știri recente