Pelerinaj al veteranilor de război basarabeni în România

Delegația formată din veteranii Războiului de eliberare de sub jugul ocupației Imperiului Rus a teritoriului Basarabiei din 1992 a încheiat sâmbătă, 28 martie 2009, pelerinajul de cinci zile pe care l-a făcut în România. Cei 50 de basarabeni au vizitat principalele biserici, mănăstiri și obiective turistice din județele Iași, Neamț și Suceava. Veteranii de război din Basarabia au plantat la Mănăstirea Neamț peste 50 de arbori. Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, a botezat aleea plantată de basarabeni: „Aleea Frăției”. Vineri-dimineață, preotul care a făcut parte din grupul de pelerini de peste Prut a oficiat o slujbă de parastas la statuia Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, din Suceava, pentru cei care, în martie 1918, au realizat unirea Basarabiei cu România. „Sunt profund încântat de tot ceea ce am văzut zilele acestea în România. Dacă rănile trupești încă ne mai dor, cele sufletești parcă deja au trecut în urma vizitării acestor perle duhovnicești în Iași, Neamț și Suceava. Mulțumim foarte mult Înaltpreasfințitului Teofan pentru primirea pe care ne-a făcut-o, pentru posibilitatea de a face analize medicale la Spitalul «Providența»”, a spus Anatolie Ursu, veteran de război din Ungheni. „Voi transmite și copiilor mei dragostea cu care ne-ați primit, le voi povesti despre raiul pe care l-am văzut aici, la voi. Atâția ani am fost lipsită de această bogăție a sufletului. Dacă în cărțile religioase se spune că există rai și iad, atunci eu vă pot spune că aici am văzut raiul pe pământ”, a mărturisit Vera Cristiuc, văduvă de război. Pelerinajul gratuit oferit celor 50 de basarabeni a avut loc cu binecuvântarea și la inițiativa Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente