Pe 30 iunie 2010 va fi desemnat proiectantul Catedralei Mântuirii Neamului

Marți, 23 februarie 2010, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, a avut loc o conferință de presă pe tema proiectului Catedralei Mântuirii Neamului, susținută de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, și de domnul prof. ing. Nicolae Noica, vicepreședinte al Comisiei speciale pentru Catedrala Mântuirii Neamului, informează cotidianul „Ziarul Lumina”. Scopul acestei conferințe a fost informarea corectă despre construirea viitoarei catedrale patriarhale și dezmințirea mai multor informații eronate vehiculate în mass-media.

Conferința de presă a fost precedată de o ședință în cadrul căreia Comisia specială a Patriarhiei Române s-a întâlnit cu reprezentanții celor 10 firme de proiectare și s-a stabilit un calendar în ceea ce privește realizarea efectivă a lucrărilor. Conform acestuia, proiectanții vor prezenta oferta de participare, conținând studiul de fezabilitate și documentația tehnică pentru emiterea autorizației de construire, până la data de 31 mai 2010, urmând ca pe data de 30 iunie 2010 să fie desemnat ofertantul câștigător. Selectarea constructorului viitoarei catedrale patriarhale se va face în luna iulie a anului 2010, iar la începutul lunii august 2010, cel târziu, se dorește demararea lucrărilor pentru edificarea efectivă a Catedralei Mântuirii Neamului.

În cadrul aceleiași întâlniri, reprezentații societăților de proiectare au fost anunțați că pentru cei care se evidențiază prin proiecte deosebite se vor acorda: premiul III de 30.000 de euro, premiul II de 40.000 de euro și premiul I constând în câștigarea contractului ca atare și remunerarea în cadrul aceluiași proiect. De asemenea, și celelalte societăți înscrise la concurs vor beneficia de recomandarea Patriarhiei Române, pentru realizarea proiectării și construcției altor biserici, în special în mediul urban.

În cadrul conferinței, a fost prezentată invitaților ultima variantă a machetei viitorului edificiu. Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul a specificat că aceasta reprezintă rezultatul simpozioanelor tematic-consultative, care au avut loc pe parcursul anilor 2008 și 2009, la care au participat, prin ideile și observațiile proprii, arhitecți din București și din alte orașe ale țării.

Domnul prof. ing. Nicolae Noica a făcut o scurtă retrospectivă a demersurilor pentru construirea acestei catedrale „reprezentative pentru neamul românesc”, arătând că dezideratul acesta s-a născut în anul 1881, când regele Carol I a pus pentru prima dată în discuție proiectul unei catedrale în București și a dat pentru demararea acestuia 5.000.000 lei aur, sumă ce reprezenta 5% din bugetul României. „Poporul nostru, care e un popor ortodox în această insulă de latinitate, nu se va împlini decât atunci când vom avea această catedrală”, a spus domnul prof. ing. Nicolae Noica.

De asemenea, domnul Noica a adus în discuție problema locurilor unde urma să fie amplasat Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, menționând că ultima locație, Dealul Arsenalului, nu este un privilegiu acordat Bisericii de către statul român, ci este un act de dreptate pentru demolarea, pe timpul comunismului, a trei biserici ce se aflau în această zonă – Spirea Veche, Izvor și Alba-Postăvari – și translatarea altor două lăcașuri de cult pe alte amplasamente mascate de blocuri – Mihai Vodă și Schitul Maicilor. În intervenția sa, domnul Nicolae Noica a comunicat tuturor celor prezenți costurile necesare pentru construirea catedralei, care se ridică la cca. 180-200 milioane de euro, echivalentul a opt kilometri de autostradă, subliniind că acest demers de construire a noii catedrale patriarhale „este un model de cum se poate face o lucrare publică”.

În închiere, PS Ciprian Câmpineanul și domnul prof. ing. Nicolae Noica au răspuns întrebărilor jurnaliștilor prezenți privind concursul de proiecte și resursele alocate pentru construirea viitoarei catedrale. La final, părintele consilier patriarhal Constantin Stoica a anunțat lansarea site-ului www.catedralaneamului.ro, unde vor fi prezentate toate informațiile legate de edificarea acestui lăcaș-simbol.

Comentarii Facebook


Știri recente

Factbox: Ortodoxia Românească în Ungaria

Cu ocazia Zilei Ungariei (23 Octombrie), prezentăm principalele date despre românii ortodocși din această țară. Românii din Ungaria se împart în două principale categorii: comunitatea istorică românească a românilor care, după trasarea graniţelor actuale, au…