Patru noi proiecte de asistență socială și consiliere psihologică, derulate în Episcopia Dunării de Jos

În cadrul Episcopiei Dunării de Jos, se derulează patru noi proiecte de asistență socială și consiliere psihologică pentru copii și vârstnici. Noile centre vor funcționa în municipiul Galați, iar de serviciile acestora vor beneficia 140 de persoane.

Trei centre vor fi destinate copiilor proveniți din familii ai căror membri sunt plecați să muncească în străinătate, precum și din familii sărace. În serviciile oferite, ai căror beneficiari vor 90 de copii, sunt cuprinse programe educaționale, consiliere psihologică și asistență socială, dar și mâncare servită la cantinele ce vor fi deschise.

Un centru va fi destinat persoanelor vârstnice, care vor primi consiliere psihologică și socială, iar persoanele cu venituri reduse vor beneficia de servicii medicale. De asemenea, îngrijirea și menajul la domiciliul acestora va fi realizat, o dată pe săptămână, de către personalul centrului. De serviciile acestor centre vor beneficia 50 de bătrâni, care vor avea la dispoziție și o sală de club, unde vor putea socializa și petrece timpul liber.

Valoarea totală a investițiilor se ridică la suma de 4.000.000 ron. Proiectele au fost inițiate de Sectorul social-misionar al Centrului eparhial din Galați, în colaborare cu Consiliul Municipal, cu finanțare de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Familiei și din proiecte PHARE.

Comentarii Facebook


Știri recente