Preafericirii Sale, Preafericitului DANIEL
Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Preafericirea Voastră,
Anul acesta, mai precis în luna mai, poporul sârb a fost lovit de una dintre cele mai grave catastrofe naturale, în urma căreia în doar câteva zile mulți oameni au rămas fără case și fără agoniseala de-o viață. După mare Mila Sa, Dumnezeu le-a ocrotit doar trupurile și sufletele.
Aflându-Ne într-o asemenea situație, am lansat un apel pentru ajutor, la care mulți au răspuns afirmativ, însă printre primii o mână frățească de ajutor ne-a fost întinsă din partea poporului român. Din informațiile pe care le deținem, la această campanie au luat parte persoane din toate categoriile sociale și de toate vârstele, chiar și copii.
Vă asigurăm pe această cale că acest ajutor venit atât din partea poporului român, cât și a Bisericii Ortodoxe Române a șters multe lacrimi scurse pe obrazul multîncercatului popor sârb.
Dorim ca această colaborare între cele două biserici surori și popoarele noastre să fie întotdeauna asemenea cuvintelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Mt. 5,16).
Cu sentimente de profundă mulțumire, al Preafericirii Voastre frate și împreună slujitor,
Arhiepiscop de Ipek
Mitropolitul de Belgrad și Karolvitz și
Patriarhul Sârb
Irinej