Patriarhul României va resfinți biserica Sfântul Ștefan – Cuibul cu barză din Capitală

Biserica „Sfântul Ștefan” – Cuibul cu Barză din Capitală va fi resfințită duminică, 21 octombrie. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

„Programul liturgic începe în seara zilei de 20 octombrie cu slujba de Priveghere, începând cu ora 17:00. După aceea, a doua zi dimineața începând cu ora 09:00 va începe slujba de sfințire sau târnosire a bisericii, săvârșită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Slujba va conține în mare sfințirea exterioară a bisericii, procesiunea cu sfintele moaște în jurul bisericii, intrarea în biserică, așezarea sfintelor moaște în piciorul sfintei mese și pecetluirea mesei. Sfânta Liturghie va fi oficiată de la orele 10:30, iar la 12:30 un parastas de pomenire a ctitorilor și binefăcătorilor trecuți la cele veșnice”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. paroh Daniel Benga.

Cu ocazia resfințirii bisericii vor fi organizate și mai multe manifestări culturale.

„La această sărbătoare a parohiei noastre va fi lansată monografia bisericii noastre. Este vorba de prima monografie a Bisericii. Biserica ‘Sfântul Ștefan Cuibul cu Barză’ are 250 de ani de istorie pentru că prima atestare documentară este în anul 1766, deci în curând în câțiva ani se vor împlini 250 de ani de când Biserica există”, a precizat Părintele Daniel Benga.

Pe lângă lucrările la interiorul bisericii au fost înfrumusețate și exteriorul și curtea.

„Între activitățile culturale se numără lansarea acestei monografii album care conține și fotografii și care documentează întreaga istorie nu numai a Bisericii, ci a întregii zone a parohiei începând cu secolul al XVIII-lea și până în vremurile noastre. În paralel cu acest lucru am realizat și o grădină frumoasă în jurul bisericii care are o tematică duhovnicească și se numește ‘Grădina în Duh a Sfântului Arhidiacon Ștefan’ care vrea să oglindească viața și martiriul Sfântului Ștefan, iar în același timp se vrea a fi un parcurs duhovnicesc”, a mai dezvăluit Părintele paroh.

Biserica se află pe strada Știrbei Vodă din București. Translat de la locul în care fusese ridicat, lăcașul de cult nu mai poate fi observat astăzi nici de pe bulevardul Știrbei Vodă, nici de pe strada Berzei, blocurile din jur reușind să o ascundă în totalitate.

Comentarii Facebook


Știri recente