Patriarhul României la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va fi prezent la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și va oficia Sfânta Liturghie pe 14 octombrie, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, pe un podium amenajat la intrarea în Catedrala mitropolitană din Iași, după cum informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Acest moment face parte din programul vizitei canonice pe care o efectuează Preafericirea Sa în Mitropolia Moldovei și Bucovinei începând de astăzi 13 octombrie, până duminică 17 octombrie 2010, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.

În afară de slujirea Sfintei Liturghii la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva amintim următoarele momente din cadrul vizitei canonice a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel:

• Vineri, 15 octombrie 2010, orele 10.00, va avea loc festivitatea decernării titlului de Doctor Honoris Causa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Evenimentul se va desfășura în aula Mihai Eminescu a universității ieșene.

• Sâmbătă, 16 octombrie 2010, orele 10.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia o slujbă de pomenire a părintelui ieromonah Paisie Olaru la mormântul său din cimitirul mănăstirii Sihăstria cu prilejul a 20 de ani de la trecerea lui la Domnul. Părintele Paisie Olaru a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați duhovnici ai mănăstirii Sihăstria, vatră monahală unde Părintele Patriarh Daniel a intrat în monahism în anul 1987.

• Duminică, 17 octombrie 2010, orele 8.45, Patriarhul României va oficia slujba de resfințire a bisericii mănăstirii Golia și Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. În cursul după-amiezii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va vizita spitalul Providența al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, va sfinți locul pe care va fi construită biserica cu hramurile Sfântul Maxim Mărturisitorul și Sfântul Grigorie Palama din cartierul Munteni-Copou, precum și pictura capelei Seminarului teologic Sfântul Vasile cel Mare din municipiul Iași.

Sărătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este o sărbătoare specială pentru Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care are o evlavie deosebită la Sfânta Ocrotitoare a Moldovei, aceasta fiind și ocrotitoare a bisericii din satul Dobrești, satul natal al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române.

Hramul Sfintei Parascheva a devenit în timpul păstoririi Preafericitului Părinte Patriarh ca Mitropolit al Moldovei (1990 – 2008), dintr-o sărbătoare locală și regională într-una națională și internațională.

Sărbătoarea Sfintei Parascheva a fost, încă din secolul al XVII-lea, un eveniment de anvergură. Slujbele impresionante atrăgeau mii de credincioși la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, unde se aflau moaștele sfintei, pentru ca din 1888, când moaștele au fost mutate la mitropolie, sărbătoarea să se desfășoare aici și să devină un hram al întregii Mitropolii a Moldovei. În timpul regimului comunist, sărbătoarea și-a pierdut din strălucirea de altădată. Îndată după 1990, lucrurile s-au schimbat atunci când a fost întronizat noul Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, în persoana Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

În 1992, prima relicvă sfântă, un fragment din lemnul Sfintei Cruci, de la Mănăstirea Xiropotamou, a fost adus pentru câteva zile la Iași. Chiar dacă nu s-a întâmplat acest lucru la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, totuși a fost primul pelerinaj de acest fel care s-a întâmplat după 1990 la Iași. O dată cu anul 1996, în zilele de 12-19 octombrie, când moaștele Sfântului Apostol Andrei au fost aduse la Iași din Patras, de o delegație condusă de Mitropolitul Nicodimos, a început o altă istorie a sărbătorii Sfintei Parascheva. Pentru prima dată în istoria pelerinajului de la noi au fost prezenți la Iași peste un milion de pelerini care au venit să-l cinstească pe Apostolul lor, Sfântul Andrei. Aducerea moaștelor Sfântului Apostol a fost o sărbătoare a întregii ortodoxii românești, astfel la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca în data de 13 octombrie să se facă pomenirea „Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași”.

În anul 2000, credincioșii s-au rugat la cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, aduse din Grecia (Livadia). În 2001, în perioada 12-16 octombrie, la Iași a fost adus de la Volos – Grecia, Brâul Maicii Domnului, cu ocazia aniversarii a 600 de ani de la recunoașterea oficiala a Mitropoliei Moldovei (1401-2001). Hramul din anul 2002 a fost binecuvântat prin sosirea la Iași a moaștelor Sfântului Ioan Casian, care au fost aduse de la Marsilia (Franța).

Un an mai târziu, în 2003, credincioșii s-au putut bucura de cinstirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de mir, a cărui raclă a fost adusă de la Tesalonic.

În anul 2004, cu ocazia anului omagial „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – 500 ani de nemurire”, a fost adus un fragment din Sfânta Cruce, de la Mănăstirea „Panaghia Soumela” din Veria – Grecia. Tot din Veria, însă, de la Catedrala „Sf. Ap. Petru și Pavel”, au fost aduse, în 2005, moaștele Sfântului Apostol Pavel.

Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în anul 2006, s-au aflat și cele ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, aduse din Eghina, Grecia.

Pelerinii s-au putut închina, în anul 2007, și la un fragment din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de o delegație de la Mănăstirea „Varlaam”, din Complexul Meteora din Grecia. Toate aceste sfinte moaște au fost aduse la inițiativa și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României în calitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Astfel, aducerea moaștelor altor sfinți la Iași, la hramul Sfintei Parascheva, a devenit o tradiție care se continuă și astăzi. Anul acesta, au fost aduse spre închinare moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul de la Mănăstirea „Sfântul Pavel”, din Muntele Athos.

Comentarii Facebook


Știri recente