Patriarhul României la Catedrala ortodoxă din Satu Mare

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a vizitat ieri, 1 iulie 2012, Catedrala ortodoxă din Satu-Mare, în contextul vizitei canonice desfășurate în Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

Aici, Preasfințitul Părinte Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a mulțumit Patriarhului României pentru vizită punctând cele mai importante evenimente din cele trei zile, dar a prezentat și istoricul catedralei.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mulțumit pentru primire și a precizat: „Ne-am bucurat în primul rând de evlavia credincioșilor, de înțelepciunea preoților și de spiritul misionar al ierarhilor de aici, precum și de buna cooperare dintre Biserică și autoritățile din această zonă a țării. Deși din punct de vedere geografic Episcopia Maramureșului și Sătmarului pare mai departe de București din punct de vedere spiritual ne-am simțit ca acasă și am simțit că este o mare apropiere duhovnicească, deoarece peste tot am remarcat biserici în construcție, mănăstiri, parohii, protopopiate și sedii de instituții bisericești noi încât această înnoire și această lucrare pastoral-misionară, cultural-misionară și social-filantropică este semnul unei Biserici vii și responsabile. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să vă dăruiască putere de a continua tot ceea ce a fost început și aduce la sfârșit biserici începute și instituții și programe începute, deoarece nu este totdeauna ușor să continui pe timp de criză financiară ceea ce a început într-o vreme de mai puțină criză economică”.

La final, Patriarhul României a oferit în dar obiecte de cult și volume lăcașului de cult și a primit la rându-i daruri din partea Preasfințitului Părinte Arhiereu-vicar Justin Sigheteanul.

Comentarii Facebook


Știri recente