Patriarhul României a sfințit și inaugurat Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a sfințit și inaugurat astăzi, 24 octombrie 2012, începând cu orele 10:00, Centrul de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din Capitală.

La finalul slujbei de sfințire, Prefericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat bucuria că moaștele Sfântului Nectarie au ajuns și la Centrul de îngrijiri paliative care îi poartă numele.

„Avem o bucurie deosebită că moaștele sfântului au poposit mai întâi la acest așezământ, iar primirea oficială se va realiza pe Colina Bucuriei lângă Catedrala Patriarhală. Am început ziua de astăzi cu o sfințire a unui așezământ dedicat îngrijirii bolnavilor deoarece anul acesta în Patriarhia Română avem o deosebită atenție pentru Slujba Sfântului Maslu și pentru îngrijirea bolnavilor. Sfântul Nectarie este cunoscut ca un făcător de minuni, mai precis un vindecător de boli de aceea venirea sa la București, prin sfintele sale moaște, înseamnă pentru noi o binecuvântare deosebită”, a spus Părintele Patriarh.

La rândul său, Înaltpreasfințitul Mitropolitul Efrem și-a exprimat bucuria că Sfântul Nectarie de la Eghina se bucură de o așa mare cinstire în rândul poporului român.

„Inima noastră freamătă de o bucurie profundă când vedem ce așezământ deosebit de frumos a fost ridicat aici prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, centru care a fost menit să aducă consolare în suferință celor care suferă de boli. Și pentru noi emoția este cu atât mai puternică cu cât vedem că v-ați gândit să dați numele Sfântului Ierarh Nectarie acestui centru”, a spus ÎPS Mitropolit Efrem.

Proiectul aparține Patriarhiei Române, prin Sectorul social-filantropic, așezământul fiind construit de Arhiepiscopia Bucureștilor în parteneriat cu Ambasada Elveției, Primăria Sectorului 2 și Fundația Hilfsverein Nymphenburg (Germania) în incinta bisericii Parohiei Sfântul Pantelimon – Foișorul de Foc (accesul din strada General Dimitrie Salmen, nr. 14, sector 2, București).

La eveniment au fost prezenți și Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitului Părinte Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses și Eghina și Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop Vicar Patriarhal.

Din partea Ambasadei Elveției au fost prezente la eveniment mai multe oficialități, după cum urmează: Excelența Sa Jean Hubert Lebet, actualul ambasador al Elveției la București, Dl. Ambasador Livio Hurzeler, Dl. Consilier Simon Geisbuhler și dna. Marinela Ivan, nationall programme officer, în cadrul Ambasadei Elveției. De asemenea, Dna. Isabela Hurjui a reprezentat Primăria Sectorului 2 din București. Firma SC. EDIL CONSTRUCT a fost reprezentată de către Dl. Ștefan Cliseru, directorul firmei, iar din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost prezentă Dna. Adriana Căruntu.

Cu ocazia acestui eveniment au fost acordate daruri și diploma de vrednicie persoanelor care s-au implicat activ în ridicarea acestui centru paliativ. Astfel, Excelenței sale Jean Hubert Lebet, Ambasadorul Elveției la București, Dlui. Livio Hurzeler, Dlui. Simon Geisbuhler și Dnei. Marinela Ivan le-a fost acordat Ordinul Sfinții împărați Constantin și Elena. Dlui. Neculai Onțanu, Primarul Sectorului 2 i-a fost dăruită o icoană cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Ordinul Sfântul Apostol Andrei – ocrotitorul României a fost acordat Dlui Ștefan Cliseru, Directorul Firmei EDIL CONSTRUCT. De asemenea, Diploma de vrednicie Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost acordată dlui. prof. univ. dr. farmacist Dumitru Lupuliasa, iar Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost acordată Dnei. Dr. Isabela Hurjui, Dnei. Aurora Toma și Dnei. Adriana Căruntu.

Centrul are două etaje și mansardă și, pe lângă spațiile dedicate celor asistați, mai cuprinde și birouri de asistență socială, cabinete medicale și cabinete pentru consiliere psihologică. Noul centru de îngrijiri paliative este unul dintre cele mai moderne așezăminte de îngrijiri paliative din țară.

Comentarii Facebook


Știri recente