Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a sfințit, astăzi, 29 septembrie 2012, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, icoana din parcul Grădina Maicii Domnului al Reședinței Patriarhale, cu prilejul aniversării a 5 ani de slujire patriarhală a Preafericirii Sale.
Cu această ocazie, Patriarhul României a spus: ‘Felicităm pe părintele Lucian împreună cu părintele Paisie și cu domnul Gutuie, inginer silvic și de protecție a plantelor care are grijă de organizarea acestui parc. Am început cu partea cea mai apropiată de Reședință și sperăm ca în următorii cinci ani să ajungem cu organizarea la capătul celălalt al parcului unde este o altă poartă de intrare. Mulțumim și Înaltpreasfințiilor și Preasfințiilor Voastre care ați fost aici prezenți. Ne rugăm Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirilor, să ne ajute, să ne ocrotească și să ocrotească și această grădină care este numită, ca parc, Grădina Maicii Domnului. Să ne ajute Maica Domnului să avem bucuria de a cultiva virtuțile creștine și de a cultiva în jurul nostru lucrurile frumoase ale Bisericii’.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în anul 2010, a fost forată o fântână de 183 m adâncime pentru alimentarea cu apă potabilă a reședinței. În anul 2012, lângă izvor, a fost construit un postament ceramic, pe care se află icoana Maica Domnului – Izvorul Tămăduirii, realizată în mozaic de pictorul bisericesc Daniel Codrescu.