Patriarhul României a rostit astăzi în Catedrala Patriarhală un cuvânt de învățătură despre semnificația Sfintei și Marii Joi

În cadrul Sfintei Liturghii oficiată astăzi, 1 aprilie, în Catedrala Patriarhală din București Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a ținut un cuvânt de învățătură pe care îl redăm în continuare:

„Înaltpreasfințiile voastre, Preasfințiile voastre, înalte autorități de stat, iubiți invitați, iubiți credincioși și credincioase, Evanghelia pe care am ascultat-o acum cuprinde mai multe lumini ale mântuirii noastre venite din ceea ce Mântuitorul Iisus Hristos a săvârșit în Sfânta și Marea Joi. În acest sens Biserica a rânduit ca astăzi să fie celebrate sau pomenite patru momente deosebite și patru lucrări mari cu semnificații deosebite. Prima este instituirea Cinei celei de Taină sau instituirea Sfintei Euharistii. A doua lucrare menționată în Sinaxarul Bisericii noastre pe care noi o pomenim este spălarea picioarelor ucenicilor de către Învățătorul lor, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul Care din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor S-a făcut Om. În al treilea rând Sinaxarul spune că Biserica a rânduit totuși ca această zi sfântă și mare să facem pomenire și de rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos în Ghetsimani când S-a rugat atât de intens, încât sudoarea capului Său era ca picăturile de sânge. În al patrulea rând pomenim astăzi începutul pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos din momentul săltării fățarnice a lui Iuda Iscarioteanul.

Vedem așadar că în toate aceste patru lucrări se vede pe de o parte iubirea jertfelnică a Mântuitorului Iisus Hristos care cu anticipație ne arată taina Crucii ca iubire mai tare decât moartea, căci în Cina cea de Taină Mântuitorul Iisus Hristos după ce a serbat Paștele iudaice care aminteau de eliberarea poporului iudeu din robia Egiptului, Hristos Domnul a instituit Paștele cele Noi. ‘De mult timp am dorit să mănânc cu voi Paștile acesta’. Celelalte le mânca în fiecare an, dar acestea nu. Prin instituirea Paștelor celor noi sau Noul Paște este El însuși. Paștile vechi Îl preînchipuiau, Îl prefigurau pe El. Mielul pascal pe care îl jertfeau iudeii la sărbătoarea Paștelor lor preînchipuiau pe Mielul lui Dumnezeu Care prin Jertfa Sa va ridica păcatele lumii. Deci, noutatea radicală, cea mai mare sunt Paștile cele Noi. În Paștile vechi se folosea azima și se folosea vinul, se aducea mulțumire lui Dumnezeu pentru univers, mulțumire Lui pentru darurile primite de la El, pentru pâinea care provine din pământ, adică din plantele care cresc în pământ era a doua rugăciune. Rugăciunea a treia din Paștele iudaic era îndreptată spre cel ce va să vină, spre Mesia. Nu însă, Mântuitorul Iisus Hristos nu mai prăznuiește trecerea prin Marea Roșie a poporului evreu ca să scape de robia lui Faraon, ci o altă trecere. Trecerea Sa prin moarte, nu prin Marea cea Roșie, ci prin Moartea sângeroasă, prin Sângele Său de culoare roșie care începe să se arate încă în rugăciunea din Ghetsimani, apoi prin Jertfa Crucii. Niciodată un evreu când a serbat Paștile nu a putut spune, nici nu s-a gândit la aceasta vreodată, la faptul că după ce a binecuvântat pâinea să spună „Luați, mâncați, Acesta este Trupul Meu” și după ce a binecuvântat cupa a putut să spună: „Beți dintru Acesta toți, Acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi”. Aici vedem că instituirea Paștilor celor Noi înseamnă Legea cea Nouă, Legea iubirii divino – umane, dumnezeiești și omenești în Iisus Hristos în Persoana Lui.

Deci, Cina cea de Taină este începutul Legii celei Noi în Hristos, noul Legiuitor. Moise l-a preînchipuit pe El, dar plinătatea harului a venit prin Hristos. Și deci, Hristos este Paștile cel Nou și de aceea Sfântul Apostol Pavel spunea corintenilor: „Hristos Paștile nostru S-a Jertfit pentru noi”. În aceasta vedem că în acest înțeles nou Paștile nu sunt o comemorare a trecerii prin Egiptul asupritor, prin Canaan în Marea Roșie, ci Paștile cel Nou înseamnă trecerea de la moartea la viață, la o altă viață decât viața amestecată cu moartea. În acest sens vedem că Mântuitorul ne trece de la păcat la sfințenie prin Jertfa Sa. Ne trece de la întunericul neștiinței la lumina cunoștinței celei depline a lui Dumnezeu adevărat care este preasfânta Treime. Și ne trece de la viața amestecată cu întristare la bucuria cea veșnică, de aceea cărțile de cult ortodoxe îl numesc pe Hristos „Bucuria cea veșnică”. Jertfa Crucii și a Învierii Sale împreună sunt anticipate în săvârșirea Cinei cele de Taină care înseamnă plină de mister, mai presus de înțelegere. Această Taină a Morții și Învierii Sale a fost anticipată în Sfânta Euharistie, de aceea a spus: „Nu voi mai bea din rodul viței, decât atunci când îl voi bea nouă în Împărăția cerului” ceea ce înseamnă după Înviere, așa cum tâlcuiește Sfântul Ioan Gură de Aur. Deci, vedem acum iubirea mai presus de înțelegere a Mântuitorului Iisus Hristos și anume, iubire mai tare decât moartea.

Dacă ar fi dorit să scape de moartea pe care au pregătit-o pentru El cei ce Îl invidiau și Îl urau, mai marii cărturarilor, fariseilor, împreună cu stăpânirea romanilor, stăpânire ocupantă a Țării Sfinte, Mântuitorul le făcea apel la Tatăl din ceruri, îi spune El lui Petru și trimitea legiuni de îngeri din Ceruri sau folosea diplomația și scăpa de Cruce. Ei bine, iubirea lui smerită și jertfelnică este mai tare decât frica de moarte. Deși ca om El spune ‘Părinte, dacă se poate treacă paharul acesta al suferinței și al morții de la Mine’. Și tot El imediat zice: ‘Dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiești Tu’. Voia lui Dumnezeu este viață. Neascultarea de Dumnezeu este moarte. Prin neascultare de Dumnezeu a căzut primul Adam, prin ascultare de Dumnezeu până la moarte și încă moarte pe Cruce ne izbăvește, ne vindecă, ne mântuiește Hristos Noul Adam. Taina Sfintei Euharistii așadar este Taina iubirii jertfelnice care pune pe Dumnezeu în centrul vieții. Iubirea de Dumnezeu e mai bună decât viața, spune Psalmul 62: ‘Iubirea Ta sau mila Ta e mai scumpă decât viața’. Deci, viața spirituală ca viață trăită în comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vieții veșnice, este mai scumpă decât simpla existență biologică terestră. Și aceasta este gândirea Mântuitorului Iisus Hristos. Viața adevărată este comuniune, legătură cu Dumnezeu.

Și pentru că El Se dăruiește totalmente ca om lui Dumnezeu Tatăl Dumnezeu Îl înviază din morți și Însuși Hristosul Fiul lui Dumnezeu Își înviază din morți propria Sa natură umană. Deci, noi prăznuim astăzi în mod deosebit iubirea jertfelnică, Mântuitorul Iisus Hristos, sfânta Lui iubire jertfelnică și desăvârșită care este mai tare decât trădarea vicleană a lui Iuda, mai tare decât frica exagerată a lui Petru. Este mai tare decât violența soldaților trimiși de mai marii cărturarilor și fariseilor, mai mare decât frica și ambiguitatea lui Ponțiu Pilat care deși recunoaște că Hristos este nevinovat, totuși, Îl predă la moarte pentru a-și menține funcția, demnitatea. Și vedem cum în jurul acestei iubiri jertfelnice, sfinte, desăvârșite se comportă oamenii. La un moment dat a rămas totalmente singur, neajutorat de nimeni. Iar Petru din prea multă frică spune ‘Nu-L cunosc pe omul Acesta’. Dar când a cântat cocoșul a treia oară și-a adus aminte și a început să plângă. Pocăința lui l-a salvat pentru că venea dintr-o slăbiciune a firii umane. Păcatul lui Petru nu a fost premeditat cu mult timp înainte cum a fost trădarea lui Iuda.

De aceea, Iuda nu s-a mai putut pocăi cu adevărat. Iar dacă a regretat nu a plâns, ci s-a spânzurat. Deci, toată această descriere a comportamentului uman în raport cu Dumnezeu Omul face ca ziua sfântă și mare de astăzi, Sfânta și Marea Joi să fie o zi sobră, o zi în care vedem Lumina lui Dumnezeu arătată în iubirea jertfelnică a lui Hristos pe de o parte și întunericul lumii acesteia marcată de păcat. Vedem cât de nestatornică este firea umană căzută în păcat, cât de repede trădează, cât de repede se schimbă de la fidelitate la trădare, de la curaj mărturisit verbal la frică existențială când omul se confruntă cu primejdia suferinței sau a morții. În Sfânta și dumnezeiasca Euharistie ni se dăruiește așadar iubirea lui Hristos ce mai tare decât moartea. Și de aceea, când ne împărtășim noi din Sfânta Euharistie primim și o putere sfântă, puterea care se manifestă în Sfinții Martiri sau Mucenici care suferă împreună cu Hristos mărturisirea lui Hristos. Și Hristos le dăruiește o putere care învinge teama de moarte sau instinctul conservării. Părintele Dumitru Stăniloae, de vrednică pomenire, și în Țară și în străinătate a scris despre puterea Crucii și puterea Euharistiei ca iubire jertfelnică în care este cuprinsă Taina Învierii.

Deci, noi astăzi în Sfânta și Marea Joi când serbăm instituirea Sfintei Euharistii și actualizarea ei astăzi nu este un simplu memorial de aducere aminte, ci o prezență a lui Hristos Cel de la Cina cea de Taină în mijlocul nostru. De aceea spunem astăzi ‘Cinei Tale celei de Taină astăzi Fiul lui Dumnezeu părtaș mă primește’. Astăzi El este aici prezent tainic în Duhul Sfânt. Și astăzi ne primește părtaș. Adică ne cheamă să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Său în care se arată viața cea nouă, viața dumnezeiască, sfântă care sfințește viața noastră, iertându-ne păcatele și ridicându-ne pe planul vieții veșnice care se dă acum în arvună prin Sfintele Taine. Iată de ce astăzi este ziua cea mai luminoasă pentru toți slujitorii sfintelor altare, pentru că Sfânta Euharistie nu a fost instituită în public de față cu mulțimile, ci Sfânta Euharistie a fost instituită ca într-o familie după modelul în care era prăznuit Paștele iudaic în familie, nu la templu. Într-un grup de prieteni care formează o nouă familie, o familie duhovnicească. Nu bazată pe legături biologice, de rudenie, ci bazată pe credința în Hristos și comuniunea în Hristos.

Și spune Sfânta Scriptură a Noului Testament că Mântuitorul a prăznuit Paștele vechi și a instituit Paștele cele Noi în odaia cea de sus, adică la o casă cu etaj, cum zicem noi astăzi. Și această Cină cea de Taină este și expresia legăturii noi de prietenie de apropiere cu ucenicii pe care i-a ales. Iată de ce noi în Biserică avem partea cea mai de sus dintr-o Biserică reprezentată prin altar și când clerul se împărtășește se trage perdeaua pentru a arăta intimitatea și a arăta în aducerea aminte, vizuală această iubire a lui Hristos care se arată mai întâi față de ucenicii pe care i-a ales și apoi lumii întregi. Ei se împărtășesc primii și la sfârșit le spune: ‘Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea’ și ucenicii împărtășesc apoi poporul. Deci, în general catapeteasma ortodoxă, catapeteasma unei Biserici Ortodoxe are deasupra Ușilor împărătești care simbolizează ușile Împărăției Cerurilor, Icoana Cinei cele de Taină. Astăzi, noi arhiereii, ierarhii, membri ai Sfântului Sinod din Biserica Ortodoxă Română prăznuim cu multă iubire față de Hristos, ca răspuns la iubirea Lui și cu multă solemnitate această zi, Sfântă și Marea Joi zi în care s-a instituit Sfânta Euharistie.

Și toți slujitorii Sfintei Euharistii sunt hirotoniți în altar, în capul, pe colțul stâng dacă ne uităm la el de aici al Sfintei Mese care acolo în altar este în dreapta și acest colț din stânga Mântuitorului, dacă Mântuitorul s-ar uita direct în față, poartă pe el de la sfințire chipul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, ucenicul iubit care la Cina cea de Taină a stat cu capul pe pieptul Mântuitorului care a ajuns primul la mormânt, dar și pentru că a fost singurul care a rămas sub Cruce. Toți ceilalți au fugit de frică. Este însă un Apostol care rămâne sub Cruce și lui îi spune Mântuitorul arătându-i pe Maica Domnului: ‘Fiule iată pe mama ta’, iar ei îi spune: ‘Iată pe fiul tău’. Deci Sfântul Evanghelist Ioan este cel mai apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos și de aceea se cere tuturor arhiereilor, preoților și diaconilor ca să fie tot așa de fideli, de credincioși și de apropiați de Hristos Mântuitorul ca și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan. Deci, această Taină a preoției este astăzi mai bine înțeleasă în ziua de pomenire și de celebrare a instituirii Sfintei Euharistii, a instituirii Liturghiei Euharistice întrucât în anul acesta la obișnuita, profunda și Sfânta lucrare a instituirii Sfintei Euharistii se adaugă și Sfințirea Marelui Mir. Sfințirea Marelui Mir care are o deosebită importanță, utilitate și semnificație pentru viața noastră.

Și pentru că suntem aici adunați și pentru credincioșii care sunt prezenți și cei care ne urmăresc prin intermediul Radioului și Televiziunii TRINITAS, îl rugăm pe Preasfințitul Episcop Vicar Patriarhal Ciprian Câmpineanul, președintele, secretarul Sfântului Sinod, dar la rugămintea președinților Sfântului Sinod va citi un cuvânt despre Sfântul și Marele Mir, mai ales în acest an când el se sfințește pentru a douăzeci și una oară. În acest an se împlinesc 125 de ani de când a fost recunoscută oficial Autocefalia Bisericii noastre pentru că numai o Biserica Autocefală poate sfinți Marele Mir și în acest an 2010 când se împlinesc 85 de ani de la ridicare la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române. Sigur, timpul este mai lung, consacrat acestei zile pentru că Înaltpreasfințiții și Preasfințiții Părinți au venit de departe cu multă bucurie ca împreună să celebrăm comuniunea dintre noi în iubirea dumnezeiască, sfântă și jertfelnică a Mântuitorului Iisus Hristos”, informează Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente