Patriarhul României a primit titlul de Cetățean de Onoare al comunei Secu din județul Dolj

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a primit, astăzi, 23 octombrie 2012, la Reședința Patriarhală, titlul de Cetățean de onoare, de la Primarul comunei Secu din județul Dolj, dl. Adrian Popa. Legăturile Preafericitului Părinte Daniel cu această comună, în special cu satul Smadovicioara, sunt foarte puternice. Tatăl și bunicii Preafericirii Sale sunt din această localitate.

Pe lângă Diploma de Onoare, Primarul Adrian Popa i-a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel un cadou de suflet.

‘Ne-a fost oferit un caiet deosebit de valoros care conține notițele tatălui meu de când era la Smadovicioara, privind construcția unei școli. Era impresionantă în acea vreme corectitudinea și minuțiozitatea cu care se recepta toată lucrarea. Încă o dată vă mulțumim, vă dorim sănătate multă și la anul când vom veni în Oltenia în vizită canonică oficială, la împlinirea a 5 ani de la întronizarea Înaltpreasfințitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, o să vizităm și Smadovicioara, acolo fiind și mormintele bunicilor după tată’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Pentru Primarul Adrian Popa evenimentul de astăzi este unul aparte. El este cel care a sprijinit lucrările la trei bisericii din comună. Pentru acest efort, Patriarhul României i-a înmânat Diploma și Medalia aniversară cu chipul Sfântului Voievod Neagoe Basarab.

Parohului bisericii din satul Smadovicioara, părintelui Robert Bădan, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a dăruit un set de vase sfinte, o Evanghelie, cărțile liturgice și două rânduri de veșminte.

Comentarii Facebook


Știri recente