Patriarhul României a predicat în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală

În cuvântul de învățătură rostit pe 4 noiembrie 2012, în Duminica a XXII-a după Rusalii la Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reședința Patriarhală Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat învățăturile ce reies din Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca, de la capitolul XVI, versetele 19-31, care prezintă Pilda Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr.

Textul ne arată, în primul rând, că după moartea trupului există o viață a sufletului, a spus Patriarhul României.

„Sufletul omului se continuă după moartea trupului, conștiința lui se luminează debarasându-se de materia trupului și poate comunica, dincolo de existența terestră, și cu alte suflete. Vedem că sufletul după moarte este conștient de starea în care se află și face deosebirea dintre existența nefericită a iadului și existența fericită a raiului”, a arătat Preafericirea Sa, după cum informează Radio TRINITAS.

Același text evanghelic mai arată că minuni precum învierea din morți cu trupul a unui om și revenirea lui în lume nu sunt suficiente pentru schimbarea comportamentului decăzut. Ceea ce îl poate modifica, însă, sunt rugăciunea și pocăința care învie sufletul din moartea păcatului, a mai adăugat Întâistătătorul Bisericii ortodoxe Române.

„Nu minunea învierii morților trebuie căutată, ci lucrarea de înviere a sufletului din moartea păcatului ca despărțire de Dumnezeu prin încălcarea voii lui Dumnezeu”.

Mai aflăm că, după trecerea din viața pământească, sufletul omului simte bucurie, dacă a împlinit voia lui Dumnezeu, sau, în caz contrar, suferință.

„Putem vedea în această Evanghelie că după trecerea din viața pământească sufletul fiecărui om simte o bucurie dacă a împlinit voia lui Dumnezeu în timpul vieții pământești așa cum este sufletul săracului Lazăr sau un chin, o suferință. Sfinții Părinți ai Bisericii au tâlcuit văpaia focului din iad ca fiind o mustrare permanentă a conștiinței pentru relele pe care le-a săvârșit omul în viață sau pentru binele pe care ar fi putut să-l săvârșească și nu l-a săvârșit. Cu alte cuvinte, focul iadului nu este un foc material, ci este vidul sau durerea vidului, neîmplinirii omului ca ființă iubitoare de Dumnezeu și de semeni. Vidul spiritual care se transformă în văpaie de foc în sensul de mustrare a conștiinței este lipsa iubirii milostive din suflet. Cei ce în timpul vieții pământești au avut iubire milostivă în suflete se pot apropia de Dumnezeu cel milostiv împreună cu drepții care au fost milostivi și s-au asemănat cu Dumnezeu. Iar dacă omul nu a adunat iubire milostivă în sufletul său în timpul vieții pământești nu poate simți bucuria și pacea sufletului în viața de dincolo de mormânt. Vedem așadar că viața dincolo de mormânt depinde de viața de pe pământ. Fericirea sau nefericirea veșnică a omului depinde de iubirea milostivă pe care a avut-o sau a adunat-o în timpul vieții pământești sau de totala nepăsare față de suferința și sărăcia celor din jur. Evanghelia de astăzi ne arată că există o compensație, o dreptate a lui Dumnezeu. Când spune Avraam acestui bogat nemilostiv †˜tu ai primit cele bune ale tale în timpul vieții pe pământ, iar Lazăr cele rele†™ și adaugă †˜acum tu te chinuiești, iar el se bucur㆙, vedem prin aceasta că există o dreptate a lui Dumnezeu și anume, că cei care s-au bucurat de bogăție în lumea aceasta fără să mulțumească lui Dumnezeu și fără să ajute pe cei săraci aceia nu vor mai avea bucurie în Ceruri, pentru că le lipsește iubirea milostivă în suflet”, a explicat Preafericirea Sa.

Patriarhul României a mai evidențiat importanța stării duhovnicești a omului.

„Totuși, în mod surprinzător pilda aceasta cu bogatul nemilostiv și săracul Lazăr nu vorbește despre faptele rele ale bogatului și nici despre faptele bune ale săracului. În general, noi știm că cei care au făcut fapte rele merg în iad, iar cei care au făcut fapte bune merg în rai. Aici însă este o tăcere totală. Nu se spune pentru care fapte rele bogatul a mers în iad și nici nu se spune pentru care fapte bune săracul a mers în rai ceea ce înseamnă că judecata nu s-a făcut după fapte, ci după starea duhovnicească a sufletului în momentul trecerii lui din lumea aceasta. Starea duhovnicească a bogatului era total diferită de starea duhovnicească a săracului. Nerecunoștința față de darurile primite de la Dumnezeu, darul vieții, bogățiile pe care le avea acest om bogat toate trebuiau să-l îndemne să fie recunoscător lui Dumnezeu. Nepăsarea și nemilostivirea față de săracul Lazăr arată că starea lui duhovnicească era una de autosuficiență, o existență egoistă, individualistă, plină de sine, bizuită pe sine și de aceea iadul începe în sufletul omului încă de pe pământ ca existență în izolare, în singurătate, în autosuficiență egoistă. Iadul este în primul rând o stare duhovnicească ca și raiul, însă iadul e o stare duhovnicească nu pozitivă, ci una a vidului spiritual. Deci, starea duhovnicească a omului bogat și nemilostiv era una decăzută. El a căzut duhovnicește prin nerecunoștință, nepăsare și nemilostivire și a coborât sufletul în cele materiale și de aceea deodată cu coborârea trupului său în mormânt a coborât și sufletul la iad fiindcă bogatul nemilostiv a devenit prin nepăsare și nemilostivire inuman sau subuman, sub nivelul existenței firești a omului creat după chipul lui Dumnezeu cel milostiv. Săracul Lazăr însă nu avea nici un bun material, dar și-a îmbogățit sufletul și l-a făcut bun prin multă răbdare cu nădejdea în Dumnezeu, prin multă smerenie, prin neosândire, inclusiv prin neosândirea bogatului nemilostiv și prin nerăzvrătire. Niciodată nu s-a răzvrătit și a zis †˜Doamne, de ce eu pătimesc și acela se veselește?†™ sau †˜De ce eu sunt bolnav și acela e sănătos?†™ În multă smerenie și multă tăcere în suferință și singurătate el și-a făcut strălucitor și plin de virtuți sufletul”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai precizat că trebuie să obținem de la Dumnezeu prin rugăciune și pocăință iubirea smerită și milostivă.

„Evanghelia ne arată că nu totdeauna contează mulțimea faptelor bune, ci în primul rând starea duhovnicească a sufletului. Dacă săvârșim multe fapte bune și aceste fapte bune devin pentru noi un prilej de mândrie, starea duhovnicească a sufletului se degradează, iar unii nu au ajuns să săvârșească multe fapte bune, dar și-au îmbogățit sufletul prin smerenie, prin multă rugăciune, prin lacrimile pocăinței. De pildă, monahii din mănăstiri nu au prilejul de a săvârși multe fapte bune în societate pentru că ei s-au retras în mănăstire sau în pustie, dar și-au îmbunătățit viața, starea duhovnicească a sufletului și au făcut fapte bune prin rugăciunea pentru alții, nu atât prin acțiuni cât prin starea lor duhovnicească de rugăciune pentru mântuirea lor și pentru mântuirea altora. Deci, Evanghelia pe care am auzit-o astăzi este o evanghelie a stării duhovnicești a sufletului în clipa morții și judecata se face după starea duhovnicească în care se află omul când trece din viața aceasta la viața veșnică. Învățăm așadar că pe lângă faptele bune pe care le săvârșim trebuie să ne îngrijim și de îmbunătățirea vieții duhovnicești prin multa rugăciune prin care noi primim noi darul iubirii milostive și smerite a lui Hristos. După cum spune Sfântul Grigorie Palama, că †˜rugăciunea nu este doar lucrarea omului în relație cu Dumnezeu, ci și lucrarea lui Dumnezeu în sufletul omului†™, pentru că rugăciunea ca prezență a harului lui Dumnezeu în sufletul omului schimbă sufletul omului și îl face asemenea lui Dumnezeu. Iubirea milostivă și smerită este dar al lui Dumnezeu care se revarsă în sufletele deschise prin smerenie și rugăciune către Dumnezeu. Evanghelia ne îndeamnă însă să fim și sensibili față de oamenii din jur. Modul în care noi ne comportăm față de cei aflați în nevoi, suferințe determină fericirea sau nefericirea noastră veșnică. De aceea, Biserica a înțeles că trebuie să ajute pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei singuri. A înființat case pentru copii orfani, pentru bătrâni, bolnițe, farmacii, spitale. Toate acestea izvorăsc din iubirea milostivă pe care o dobândim prin rugăciune, prin pocăință, prin nevoință, prin răstignirea patimilor egoiste și prin eliberarea iubirii milostive, generoase, darnice din noi spre a ajuta pe semenii noștri”.

Duminica viitoare Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a XXV-a după Rusalii.

Comentarii Facebook


Știri recente