Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a oficiat în Duminica a 34-a după Rusalii, 16 februarie 2014, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București.

În cuvântul de învățătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice (n.r.: de la Sf. Evanghelist Luca capitolul 15, versetele de la 11 la 32) Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat învățăturile duhovnicești ce se desprind din aceasta: „Evanghelia aceasta a fost rânduită de Biserică spre a fi citită acum, în a doua duminică din perioada Triodului, ca să ne învețe ce este strict important de făcut în toată perioada postului. Astfel, după rugăciunea smerită arătată în Pilda Vameșului și a Fariseului urmează pocăința sinceră care se vede în Fiul risipitor care după o experiență dureroasă a libertății sale se întoarce cerându-și iertare de la părintele său. Așadar, Evanghelia ne arată trei adevăruri mari. În primul rând ne arată puterea pocăinței omului păcătos. În al doilea rând ne arată marea milostivire sau iubire milostivă compătimitoare a lui Dumnezeu. Al treilea mare adevăr pe care ni-l arată Evanghelia de astăzi este bucuria iertării omului păcătos care se pocăiește și a recuperării lui care prin păcate multe devine mort sufletește, dar prin pocăință înviază sufletește. De aceea, la sfârșitul Evangheliei tatăl spune: Fiul acesta era mort și a înviat. Era pierdut și s-a aflat. De asemenea, Evanghelia ne arată pe de o parte legătura între Parabola Fiului risipitor care se pocăiește de păcatele sale și se întoarce la casa părintească și pe de altă parte Sfânta Taină a Pocăinței sau Taina Spovedaniei care este și taina împăcării omului cu Dumnezeu”.

Dumnezeu respectă libertatea omului chiar dacă, adesea, această libertate este folosită contrar voii lui Dumnezeu

Preafericirea Sa a evidențiat faptul că Dumnezeu respectă libertatea omului chiar dacă de ce le mai multe ori acesta decide să o folosească greșit, îndepărtându-se de El: „Un tată avea doi copii, ne spune pilda. La un moment dat fiul cel tânăr cere partea sa de avere și după puțină vreme pleacă de la casa părintească într-o direcție necunoscută, într-o țară îndepărtată, după cum spune Evanghelia. Acea țară îndepărtată este spațiul libertății omului care adesea pentru a-și arăta libertatea și maturitatea sa se înstrăinează de Dumnezeu. Țara îndepărtată înseamnă înstrăinarea de Dumnezeu. În mod surprinzător tatăl împarte averea sa atât cât se cuvine acestui fiu mai tânăr și îl lasă să meargă unde dorește. Prin aceasta Evanghelia ne arată că Dumnezeu respectă libertatea omului chiar dacă adesea această libertate este folosită contrar voii lui Dumnezeu”.

Cine nu se înfrânează de bună voie de la lăcomie va fi obligat să se înfrâneze fără voie

Foametea mare a determinat schimbarea spirituală a fiului risipitor, a arătat Patriarhul României. Preafericirea Sa a subliniat înțelesurile duhovnicești ale acestei sintagme: „Când a conștientizat ce era și ce a ajuns și-a venit în fire, căci el se înstrăinase nu numai de casa părintească, ci și de sine însuși prin înstrăinare de tatăl, de casa părintească, sub pretextul libertății. De aceea, spune Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi cere iertare. Acest sculându-mă arată nu doar o mișcare fizică, ci și o mișcare spirituală. Astfel, conștientizează starea de cădere și de decădere în care se află și dorește întoarcerea sau convertirea. Schimbarea felului de a gândi, de a fi și de a făptui înseamnă întoarcerea sau convertirea. O tainică lucrare se vede și în faptul că s-a făcut foamete mare în țara aceea îndepărtată. Cum de a venit deodată o foamete mare în țara depărtată? Ce înseamnă această mare lipsă de bunuri materiale? Înseamnă o pedagogie divină, o înțelepciune a lui Dumnezeu care adesea prin lipsuri materiale pe care le îngăduie oamenilor îi cheamă să-și schimbe viața lor spirituală. Dificultățile exterioare și lipsurile materiale adesea devin o presiune asupra omului și ulterior o chemare la trezire duhovnicească. Cu alte cuvinte, foametea mare a determinat schimbarea spirituală a acestui fiu risipitor. De aceea, se poate spune că cine nu se înfrânează de bună voie de la lăcomie va fi obligat să se înfrâneze fără voie. Adică, cine nu postește de bună voie va posti de nevoie. Astfel, fie îi va da medicul un program de postire, fie sărăcia, fie împrejurări nedeterminate de el. Deci, foametea mare este nu atât o pedeapsă de la Dumnezeu, cât o chemare la îndreptare ca și criza economică care este rezultatul crizei spirituale. Ea ne îndeamnă să regândim modul nostru de a fi și de a făptui, să revenim la izvorul binecuvântărilor care este Dumnezeu”.

Dumnezeu se bucură de întoarcerea fiecărui păcătos

După experiența dramatică a libertății ca înstrăinare o omului de Dumnezeu tânărul risipitor se întoarce la casa tatălui său unde este primit cu bucurie de către acesta. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat faptul că bucuria tatăul pentru fiul risipitor reprezintă bucuria lui Dumnezeu pentru întoarcerea fiecărui păcătos: „Evanghelia ne spune că încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și nu a stat pe prispa casei ca să îl primească, ci văzându-l din departe a alergat înaintea lui. După ce fiul risipitor a zis: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, tatăl îndată l-a îmbrățișat și l-a sărutat. Vedem aici că Dumnezeu se bucură de întoarcerea fiecărui păcătos, iar când omul păcătos face primii pași spre spovedanie Dumnezeu iese în întâmpinare. Evanghelia arată că tatăl nu a mers cu pas domol, ci alergând. Când Dumnezeu vede că un om se întoarce la El să-și ceară iertare și să pună început bun pentru viața sa El îl întâmpină cu bucurie alergând spre cel care dorește să-și schimbe viața. Această alergare a tatălui spre fiul care se întoarce acasă arată iubirea milostivă a lui Dumnezeu și ieșirea în întâmpinare a acelui care dorește să se reîntâlnească cu Dumnezeu”.

În continuare, Preafericitul Părinte Daniel a explicat semnificația bunurilor materiale pe care tatăl le oferă fiului reîntors acasă: „Haina cea dintâi este haina luminoasă pe care o primește omul la Botez. Însă, după botez omul pătează această haină nouă prin păcatele pe care le săvârșește și de aceea prin Taina Pocăinței se curăță haina sufletului și primim haina cea dintâi, adică haina sufletului iertat de păcate. Inelul pe care tatăl îl pune pe degetul fiului reîntors acasă înseamnă iubirea nesfârșită, statornică și neschimbătoare a lui Dumnezeu față de noi. Încălțămintea semnifică harul sau ajutorul lui Dumnezeu de a călca peste spinii ispitelor, iar vițelul cel îngrășat simbolizează Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie care se dăruiește oamenilor după ce, prin Spovedanie, au primit iertarea păcatelor”.

Evanghelia de astăzi este Evanghelia recuperării omului păcătos prin pocăință

Preafericirea Sa a vorbit și despre întristarea fiului mai mare la auzul veștii că tatăl l-a primit cu bucurie pe fratele său: „Atitudinea fiului mai mare reprezintă adesea pe oamenii ascultători, credincioși, virtuoși, care trăiesc în evlavie, dar care nu sunt suficient de milostivi și de iertători față de oamenii păcătoși care sunt primiți în Biserică, cărora li se iartă păcatele și li se dăruiește Taina Sfintei Împărtășanii. Evanghelia de astăzi este Evanghelia recuperării omului păcătos prin pocăință, dar și a îndreptării omului virtuos prin sfat bun atunci când acesta este neiertător și nemilostiv. Evanghelia ne arată cât de mare este milostivirea lui Dumnezeu, cât de mare este bucuria recuperării omului păcătos care se pocăiește și cât de necesară este pocăința pentru înnoirea vieții”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a hirotonit diacon pe tânărul Valentin Nicolae, consilier în cadrul Sectorului canonico-juridic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe seama Parohiei Cărămidarii de Jos, Sector 4 – București. La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Daniel l-a felicitat pe noul diacon: „Este o mare bucurie pentru Catedrală, dar și pentru Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Părintele Valentin Nicolae se află de mulți ani în slujba Bisericii ca jurist. El este primul între cei șapte juriști ai Centrului eparhial și are pregătire juridică, dar și teologică. A absolvit cu notă mare Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București. Ne-am gândit că este necesar ca un jurist care apără drepturile Bisericii și care ajută foarte mult parohiile să-și recupereze bunurile confiscate de regimul comunist să fie și slujitor al Sfântului Altar pentru ca această lucrare a sa să fie considerată o lucrare sfântă, în folosul Bisericii cu un scop misionar de a ajuta parohiile sărace, pe cei bolnavi și singuri. Îi dorim o diaconie binecuvântată, sfințită prin rugăciune și prin slujire. De asemenea, felicităm pe el și pe părinții săi care l-au născut și l-au crescut în credință, pe duhovnicii și profesorii care l-au format duhovnicește și familia care îl susține în lucrarea sa slujitoare administrativă, iar acum și în lucrarea liturgică prin rugăciune și înțelegere”.

Comentarii Facebook


Știri recente