Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Ștefan – Cuibul cu barză din Capitală

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a oficiat, astăzi, 21 octombrie 2012, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ștefan” – Cuibul cu Barză din București, în prezența a sute de credincioși. Preafericirea Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În cuvântul de învățătură rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidențiat învățăturile duhovnicești ce se desprind din Pericopa Evanghelică: „Ceea ce remarcăm în primul rând în Evanghelia de astăzi este faptul că nimeni nu l-a chemat pe Iisus în ținutul Gherghesenilor și nimeni nu i-a cerut să vindece pe acest om îndrăcit. De ce totuși Mântuitorul din propria inițiativă a trecut lacul Galileei și a mers direct spre ținutul în care se afla omul posedat de demoni ? Din iubire milostivă, arătându-ne că trebuie să mergem acolo unde este suferință și să dăm ajutor chiar dacă nu suntem chemați sau chiar dacă nu ne cere cineva să săvârșim o faptă bună. Așadar, vedem în această Evanghelie că Mântuitorul Iisus Hristos din iubire milostivă merge spre cei care pătimesc, suferă, spre cei pentru care nu are cine să se mai roage. Merge spre cei care sunt însingurați, înstrăinați și chiar înstrăinați de ei înșiși. În al doilea rând, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos vindecă un om, dar permite o pagubă materială și anume înecarea porcilor pe care îi aveau oamenii din ținutul Gherghesenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a vrut să arate cât de distrugătoare este puterea demonilor care nu numai că distrugeau lanțuri și obezi, ci omorau și animale. Mai mult decât aceste două înțelesuri vedem că sufletul unui om, chiar dacă el este bolnav, are o valoare mai mare decât toate lucrurile trecătoare din lumea aceasta, are valoare mai mare decât toate bunurile materiale și decât toate avuțiile pe care le poate avea cineva în lumea aceasta. Unul singur a valorat mai mult decât orice lucru material”.

Demonizatul vindecat, rămâne un adevărat model de recunoștință a mai arătat Preafericirea Sa: „Acest om vindecat care era înainte un înstrăinat, un om rău și fără minte, a devenit acum un dascăl pentru noi și un misionar al recunoștinței. Prin el Hristos Domnul vrea să ne îndemne să nu uităm repede binefacerile primite de la Dumnezeu. Când am scăpat dintr-o boală sau dintr-o împrejurare grea trebuie să mărturisim ajutorul lui Dumnezeu, să îi mulțumim Lui și să arătăm recunoștință. Această lucrare a mărturisirii binefacerilor lui Dumnezeu este foarte importantă toată viață și de aceea cea mai înaltă și valoroasă activitate a Bisericii este Sfânta Euharistie, Liturghia Euharistică sau Liturghia Recunoștinței. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem cât de mare este nevoia de a ajuta pe alții atunci când ei nu se mai pot ajuta, de a alina suferința altora, de a ne ruga pentru vindecarea altora. Noi nu putem face minuni, dar ne putem ruga lui Dumnezeu ca să ajute pe cei ce se află în suferință. Astfel, noi vom simți bucuria pe care a simțit-o omul vindecat și vom simți nevoia să fim mai aproape de Dumnezeu, iar el să ne încredințeze misiunea de a fi recunoscători”, informează Radio TRINITAS.

În cadrul evenimentului a fost lansată și prima monografie a sfântului lăcaș.

La finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a oferit distincții persoanelor care au ajutat la restaurarea și dotarea Bisericii „Sfântul Ștefan” – Cuibul cu Barză.

Comentarii Facebook


Știri recente