Schimbarea la Faţă a Domnului ne cheamă să schimbăm viaţa noastră, spune Patriarhul Daniel

„Schimbarea la Faţă a Domnului ne cheamă să schimbăm viaţa noastră, să schimbăm cuvintele, gândurile, faptele noastre întunecate cu gânduri, cuvinte şi fapte luminoase pline de iubire milostivă”, a fost îndemnul rostit de Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române luni, 6 august 2018, în Catedrala Patriarhală cu prilejul celebrării evenimentului de pe Muntele Tabor.

Pe lângă faptul că Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a semnalat necesitatea schimbării vieţii noastre în vederea dobândirii Împărăţiei Cerurilor, el a explicat că această sărbătoarea a fost rânduită de Biserică în „luna august, ultima din anul bisericesc”, pentru că această perioadă se referă „la cele de pe urmă realităţi a istoriei înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos”.

„Sărbătoare Schimbării la Faţă nu a fost rânduită în timpul postului”, a spus Patriarhul Daniel, „ci mutată în ultima lună a anului bisericesc ca să ne înveţe pe noi să priveghem şi să ne pregătim tot timpul anului pentru a dobândi bucuria şi slava Împărăţiei Cereşti”.

În ceea ce priveşte data sărbătorii, ziua de şase, Părintele Patriarh a reamintit că „atunci a fost creat omul” şi evidenţiat că „dacă Adam nu păcătuia rămânea plin de slavă în sufletul şi trupul său, dar pentru că a păcătuit a pierdut veşmântul de lumină”.

„La început Adam şi Eva erau îmbrăcaţi în veşmânt de lumină, numai după ce au păcătuit, după ce s-au golit de harul lui Dumnezeu prin neascultare au văzut că trupul lor este gol şi au făcut veşminte din frunze, dar înainte de cădere ei erau îmbrăcaţi în lumină. Hristos, Noul Adam, prin ascultare desăvârşită, aduce omului slava Dumnezeiască a Împărăţiei Cerurilor”, a explicat Preafericirea Sa.

Legătura dintre sărbătorile principale ale lunii August

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a evidenţiat şi legătura dintre cele trei mari sărbători din luna august: Schimbarea la Faţă a Domnului, Adormirea Maicii Domnului şi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

El a reamintit că atât Maica Domnului, cât şi Sfântul Ioan Botezătorul vor avea un rol important la judecata finală şi a citat un fragment din troparul Adormirii Maicii Domnului: „cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

„La judecata din urmă, la a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, Maica Domnului în dreapta şi Sfântul Ioan Botezătorul în stânga Lui vor mijloci pentru mântuirea oamenilor”, a evidenţiat Părintele Patriarh.

Principalele învăţături din evanghelia sărbătorii

De asemenea, în cuprinsul omiliei, Patriarhul Daniel a prezentat cele trei învăţături principale care reies din evanghelia sărbătorii:

  1. Schimbarea la Faţă a fost o „lucrare duhovnicească de întărire a ucenicilor în credinţă ca atunci când îl vor vedea desfigurat pe cruce să-şi aducă aminte că L-au văzut transfigurat pe munte; când îl vor vedea suferind pe cruce să îşi aducă aminte că Cel care suferă este Domnul slavei şi nu un simplu om, ci Dumnezeul slavei care S-a făcut om pentru mântuirea oamenilor”.
  2. Sărbătoarea de astăzi ne învaţă că „slava pe care a arătat-o Mântuitorul Iisus Hristos înainte de pătimirea Sa, ca slavă a Învierii şi Înălţării la Cer, este şi slava pe care omul trebuia să o dobândească dacă ar fi ascultat de Dumnezeu, pentru că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi chemat la asemănare cu Dumnezeu, adică la slava Dumnezeiască veşnică.
  3. Praznicul ne prezintă faptul că „slava schimbării la faţă a Mântuitorului Iisus Hristos nu este numai slava Învierii şi Înălţării Sale la Cer, ci este şi slava celei de-a doua veniri la sfârşitul veacurilor”.

Muntele Taborului „arată legătura pământului cu Cerul”

Un alt subiect abordat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica sa a făcut referire la însemnătatea locului unde a avut loc schimbarea la Faţă a Domnului, şi anume pe un munte, mai exact pe muntele Taborului.

Citând din psalmistul David: „Ridica-voi ochii mei la munţi de unde va veni ajutorul meu”, Preafericirea Sa a spus că muntele, ca formă de relief „arată legătura pământului cu Cerul”.

El a subliniat că „ajutorul nu vine din munte, ci din Cer, dar Cerul este mai vizibil în vârful muntelui ca înălţare a muntelui spre Cer care cheamă la înălţarea omului spre Dumnezeu Creatorul, de aceea urcarea pe munte este însoţită de un ideal, de a vedea mai bine lumea, împrejurimile, de a avea un orizont mai larg, dar şi de a fi mai aproape de Dumnezeu”.

Hristos este plinirea Legii

Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a explicat prezenţa lui Moise şi a profetului Ilie pe muntele Taborului şi a prezentat câteva motive în acest sens. Patriarhul Daniel a reamintit că niciunul dintre ei nu a văzut faţa lui Dumnezeu în timpul vieţuirii pământeşti, deşi au dorit acest lucru.

Preafericirea Sa a explicat că atât Moise pe muntele Sinai, cât şi Ilie pe Horeb nu au văzut faţa divinităţii, „ci doar au simţit prezenţa Lui, pentru că Fiul lui Dumnezeu nu luase încă chip de om”.

„Însă acum”, a subliniat Preafericirea Sa, „după Întruparea Fiului Veşnic al lui Dumnezeu, care S-a făcut Om din iubire pentru oameni, oamenii pot vedea faţa lui Dumnezeu prin faţa umană, prin chiul omenesc al lui Hristos”.

Un al doilea motiv pentru care Moise şi Ilie s-au arătat vorbind cu Iisus este acela de a „confirma că Iisus Hristos va pătimi şi va învia aşa după cum au spus Moise şi profeţii, cum s-a spus în Lege şi profeţi”, a semnalat Patriarhul României.

Cel de-al treilea motiv pentru care Moise şi Ilie au fost prezenţi la evenimentul de pe Muntele Taborului, a spus Preafericirea Sa, este pentru că ei „recunosc că Iisus Hristos este plinirea Legii şi a prorocilor, desăvârşirea tuturor celor spuse în Lege şi proroci”

„Deci, Hristos este plinirea legii şi a prorocilor; Legea şi prorocii au avut un caracter pedagogic, o funcţie de călăuză spre Hristos, iar când a venit Hristos legea şi prorocii au rămas în plan secund”, a spus Părintele Patriarh.

Cu prilejul sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului, alături de Preafericirea Sa au slujit luni, 6 august 2018, Episcopii Varlaam Ploieşteanul şi Timotei Prahoveanul.

Sărbătoarea este numită în popor Probojenia și rememorează momentul schimbării minunate la față a Domnului, în Muntele Taborului, în fața ucenicilor Săi, Petru, Ioan și Iacov.

Foto credit: Raluca Ene/Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente