Patriarhul României a oficiat Sfânta Liturghie în altarul de vară al Reședinței Patriarhale

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 24 iunie 2012, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în tradiția populară românească drept „Sânzienele” sau „Drăgaica”. La această mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe, în altarul de vară din incinta Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este și unul dintre hramurile altarului de vară, alături de sărbătoarea Învierii Domnului.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul a coincis anul acesta cu Duminica a III-a după Rusalii, astfel Biserica Ortodoxă a rânduit să se citească două pericope evanghelice, de la Sf. Ev. Matei și de la Sf. Ev. Luca.

Grija pentru mântuirea sufletului și a dobândirii vieții veșnice trebuie să fie cea dintâi grijă a creștinului

În cuvântul său, Patriarhul României a arătat că omul credincios trebuie să se îngrijească în primul rând de mântuirea sufletului.

„Evanghelia după Matei ne vorbește despre grijile vieții care pot deveni o tiranie, o preocupare exclusivă, nu doar excesivă, care este însoțită de o uitare a scopului vieții omului pe pământ, și anume dobândirea mântuirii sau a vieții veșnice. Iar pe de altă parte vedem că Mântuitorul Iisus Hristos vorbește despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de lume. Această purtare de grijă, această iubire a Lui față de toată creația și față de om se numește Pronia sau Providența dumnezeiască. Deci, grija exclusivă față de cele materiale care poate deveni obsesie și care poate diminua elanul vieții este scoasă în evidență de Mântuitorul Iisus Hristos ca fiind o piedică în calea mântuirii. De aceea, soluția acestei probleme este dată la sfârșitul Evangheliei de astăzi când Mântuitorul ne îndeamnă să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu. Deci, grija pentru mântuirea sufletului și a dobândirii vieții veșnice trebuie să fie cea dintâi grijă”, a spus Preafericirea Sa.

Înaintemergătorul Domnului profețit în Vechiul Testament

Sfântul Ioan Botezătorul a fost profețit de proorocii Vechiului Testament, după cum a arătat și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Aceștia au vestit venirea unei persoane în lume care va fi Înaintemergător al Domnului. La Profetul Maleahi, Înaintemergătorul Domnului este numit înger, profeția vestind următoarele: iată Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale ca să pregătească calea Ta.

„Prin aceasta vedem că Sfântul Ioan Botezătorul este numit înger, deci este ca un înger vestitor, pentru că în Noului Testament chiar și în Vechiului Testament îngerul era trimis și era vestitor al voii lui Dumnezeu. Deci, această comparație a Sfântului Ioan Botezătorul cu îngerul este redată în iconografia ortodoxă prin faptul că uneori Sf. Ioan Botezătorul este pictat cu aripi, fiind îngerul, Înaintemergătorul Domnului”, a spus Preafericirea Sa.

Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul a profețit Taina Pogorârii Preasfântului Duh, în ziua Cincizecimii, dar și faptul că jertfa Mântuitorului Iisus Hristos va fi o jertfă mântuitoare.

„Sf. Ioan Botezătorul a profețit faptul că jertfa sângeroasă a Mântuitorului Iisus Hristos, jertfa pascală care a avut loc în preajma paștilor iudeilor va fi o jertfă mântuitoare. Când a zis Iată Mielul Lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii el a vorbit despre Mielul care va fi junghiat, va fi străpuns pe cruce pentru iertarea păcatelor lumii. (…) A doua mare profeție a Sf. Ioan Proorocul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, este aceea că el, Ioan, botează spre pocăință, dar spune că va veni Unul mai mare decât mine căruia nu sunt vrednic să-I port încălțămintea, care va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. Prin această expresie că Iisus va boteza cu Duh Sfânt și cu foc Sf. Ioan Botezătorul a prezis Taina Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc. Vedem în Noul Testament că numai după Pogorârea Duhului Sfânt în chip de limbi de foc, peste apostoli, a început botezul creștin cu adevărat, deoarece botezul lui Ioan era doar o pregătire pentru botezul creștin; ca o conștientizare a nevoii de iertare a păcatelor, dar nu botezul lui Ioan acorda iertarea păcatelor, ci botezul lui Hristos, botezul creștin care se săvârșește nu numai în apă, ci și în Duhul Sfânt”, a mai spus Patriarhul României.

Sfântul Ioan Botezătorul este rugător pentru noi creștinii, însă și model pentru viața noastră duhovnicească.

„Pe Sfântul Ioan îl avem ca mijlocitor, ca rugător pentru noi, ca model pentru viața duhovnicească, dar și ca ocrotitor al tuturor care cheamă pe oameni la schimbare, la înnoire duhovnicească, cheamă pe oameni să lupte cu păcatul și să dobândească virtuți după cum el s-a luptat cu răutățile timpului său într-o societate coruptă și decăzută”, a mai spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

De asemenea Preafericirea Sa a felicitat pe toți cei care poartă numele Înaintemergătorului Domnului, îndemnându-i să-i urmeze exemplul: „Cu prilejul acestei sărbători a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul dorim tuturor celor care poartă numele de Ioan, Ioana sau derivate, sănătate și bucurie și să urmeze toți râvna evlavia și dragostea față de Dumnezeu și semeni ale Sf. Ioan Botezătorul, proorocul și Înaintemergătorul Domnului spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire”.

În afară de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în calendarul Bisericii noastre mai avem următoarele sărbători închinate Sfântului Ioan: Zămislirea – 23 septembrie; Soborul – 7 ianuarie; Tăierea capului – 29 august; Prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; A treia aflare a capului – 25 mai.

Comentarii Facebook


Știri recente

Biserica îşi va aduce contribuţia la proiectul european: Pr. Sorin Şelaru despre „Conferința privind viitorul Europei”

În contextul programului „Conferința privind viitorul Europei”, Pr. Sorin Şelaru, directorul Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, a declarat că „Biserica Ortodoxă este pregătită să fie prezentă la toate nivelurile, deschisă dialogului, pentru…