Patriarhul României a binecuvântat lucrările de refacere a Bisericii Sfântul Pantelimon

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat astăzi, 15 ianuarie 2012, lucrările de refacere ce au avut loc la Biserica „Sfântul Mucenic Pantelimon” din București, în urma incendiului de luni, 9 ianuarie, care a afectat turla sfântului locaș.

În cuvântul de învățătură rostit la sfârșitul slujbei de binecuvântare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre importanța asumării suferinței: „Am dorit să venim astăzi aici pentru că era nevoie să încurajăm parohia aceasta încercată greu prin paguba adusă de incendiul acestei biserici istorice cu valoare deosebită din punct de vedere istoric și artistic și pentru ca să aducem mulțumire lui Dumnezeu că s-a reușit ca în timp scurt se să poată redeschide biserica, în înțeles de locaș de rugăciune, să poată fi reluate slujbele aici. Desigur, tot ceea ce se întâmplă în viața unei comunități nu este fără sens. Nu cunoaștem imediat sensul încercărilor din viața noastră și din viața unei comunități. Suferința îl scoate pe om din neutralitate, îl poate apropia de Dumnezeu mai mult și îl poate îndepărta de Dumnezeu. Unii se smeresc, iar alții se revoltă în timp de încercare, suferință și necaz. De aceea, depinde de noi ce sens dăm încercării. Dacă încercarea, boala, suferința, necazul, paguba devin apel sau chemare tainică a lui Dumnezeu la o întărire în credință mai intensă, la o exprimare a milosteniei și într-ajutorării mai intensă, atunci suferința se transformă în biruință”.

În continuare, Patriarhul României a oficiat slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși.

După Sfânta Evanghelie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a rostit un cuvânt de învățătură în care a îndemnat la recunoștință față de toți oamenii care ne-au ajutat în viață: „Trebuie să ne gândim cât de mult cultivăm virtutea recunoștinței ca virtute izvorâtă din credință adevărată și trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul vieții, pentru ajutorul Său, dar să mulțumim și să pomenim în rugăciunile noastre pe părinții după trup care ne-au născut și ne-au crescut, pe părinții duhovnicești, nași, duhovnici, pe toți trebuie să îi pomenim în rugăciune, fie la vii dacă trăiesc, fie la cei adormiți în Domnul dacă au trecut la Domnul. De asemenea, să mulțumim educatorilor noștri, profesorilor, dascălilor și tuturor oamenilor care ne-au ajutat în viață”.

Preafericirea sa a arătat că recunoștința îi aproprie pe oameni de Dumnezeu: „Recunoștința este materialul spiritual, dacă putem spune așa, care zidește relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii. Din acest motiv, cea mai înaltă și importantă lucrare a Bisericii este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Euharistică, adică sfânta recunoștință. Aceasta înseamnă Sfânta Euharistie, sfânta recunoștință. Fiecare duminică și sărbătoare, când aducem rugăciune de mulțumire lui Dumnezeu noi ne îmbogățim sufletește, noi ne ridicăm spiritual, nu Dumnezeu. El este plinătate desăvârșită, nu îi lipsește nimic, iar noi avem nevoie să creștem prin recunoștință, prin rugăciunea de recunoștință, de laudă, de preamărire a lui Dumnezeu. Prin această rugăciune ne familiarizăm cu Dumnezeu, devenim prietenii Lui și iubirea Lui devine răsplată în inimile noastre. Astfel, prin recunoștință noi ne înduhovnicim și ne îndumnezeim prin har și din robi ai lui Dumnezeu devenim fii ai lui Dumnezeu după har. Atât de mare este virtutea recunoștinței, încât nimeni nu poate fără pocăință pentru păcate și recunoștință pentru binefacerile primite de la Dumnezeu să se sfințească, să se mântuiască, să se lumineze și să primească deplina bucurie ca prezența harului Preasfintei Treimi în inima omului rugător și recunoscător”.

La finalul Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit „ca semn de binecuvântare și încurajare pentru această parohie, până la refacerea, consolidarea și restaurarea bisericii, o Cruce de binecuvântare pentru Masa Sfântului Altar, noua ediție a Sfintei Evanghelii pictată cu icoane color, cartea Proloagele care ne arată deodată sinaxarul fiecărei zile și învățături din Sfinții Părinți ai Bisericii noastre”, precum și alte cărți apărute recent la editurile Patriarhiei Române, printre care și Cartea Catedrala Mântuirii Neamului. Istoria unui ideal „în care se arată și faptul că Mihai Eminescu și Ioan Slavici au fost printre primii care au lansat ideea construirii unei catedrale ca semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu după Războiul de Independență din 1877-1878. Deci, avem o mulțime de mărturii grăitoare care ne îndeamnă să realizăm un ideal în care se exprimă credința, suferința și biruința poporului român, trecând prin multe încercări”.

Comentarii Facebook


Știri recente