Renunțarea la tron, pentru a doua oară, a prințului Carol a pus în dificultate succesiunea în Casa Regală a României. Liderul liberal din acea vreme, Ionel Brătianu, a inițiat formarea unei regențe în vederea ajutării principelui Mihai, fiind minor, în conducerea țării. Astfel, la 4 ianuarie 1926, Brătianu a propus în Parlamentul României un proiect prin care succesor la tron să fie Mihai, fiul lui Carol, ajutat de o regență formată din Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație și Justiție, principele Nicolae, fratele lui Carol, și mai ales Miron Cristea, întâiul patriarh al României. De la bun început, componența Regenței nu a fost bine primită de unii politicieni, precum Iuliu Maniu, lider al Partidului Național Țărănesc, motivând că este de inspirație liberală și cerând chiar proclamarea republicii. În iulie 1927, regele Ferdinand a decedat, astfel Regența intrându-și în drepturi. Însă, câteva luni mai târziu deceda și Brătianu, astfel încât Partidul Liberal pierdea poate pe unul dintre cei mai buni luptători politici și se afla chiar în pericolul destrămării. Au urmat presiunile din partea țărăniștilor care în mai 1928 au organizat o mare adunare la Alba Iulia, în mijlocul căreia trebuia să se întoarcă prințul Carol. Autoritățile statului au contracarat prin obligarea lui Carol de a rămâne în Anglia și prin pronunțarea divorțului cerut de soția sa, Elena. Câteva luni mai târziu, Iuliu Maniu ajungea totuși la conducerea guvernului, reușind să-și impună un om al său în locul lui Gheorghe Buzdugan, care decedase. Cu toate acestea, Regența nu funcționa cu toate prerogativele constituționale, nu de puține ori patriarhul român exprimându-se în acest sens: ‘Țara nu merge pentru că n-are cap, prințul își fumează țigările, Sărățeanu cercetează cărțile, iar eu, un preot, nu pot decât să încerc a împăca’. Doi ani mai târziu, principele Carol reușea să revină în România, prin actul ‘restaurației’ și să ajungă rege al României, refuzând să primească ungerea în biserică, așa cum îi cerea patriarhul Miron Cristea. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 28 iulie 2011)
Patriarhul Miron Cristea în Regența interbelică
