Patriarhul îndeamnă la recunoştinţă pentru faptele înţelepte ale Regilor României

Într-un mesaj de felicitare transmis Principesei Margareta cu ocazia Zilei Naţionale a Regalităţii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel îndeamnă la recunoştinţă pentru faptele de înțelepciune ale Regilor României.

Patriarhul mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român în perioada regalităţii şi încurajează la aducerea unui pios omagiu de recunoștință în contextul Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Mesajul Patriarhului Daniel de Ziua Naţională a Regalităţii –  text integral

Bucureşti, 10 mai 2018

Majestăţii Sale Margareta,

Custodele Coroanei Regale a României

Majestatea Voastră,

La sărbătoarea Zilei Naționale a Regalității, cu deosebită bucurie şi stimă, adresăm întregii Familii Regale felicitări, binecuvântări şi calde urări de sănătate.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României, cărora se cuvine să le aducem un pios omagiu de recunoștință în acest an comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să păstrăm şi să promovăm valorile unității, libertății şi identității naţionale, moștenite de la înaintași, ca fiind simboluri ale demnității poporului român, spre binele României şi bucuria românilor de pretutindeni.

Cu aleasă prețuire şi binecuvântare,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente