Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sarbe a renuntat la responsabilitatile slujirii patriarhale

Potrivit unui comunicat de presa emis de catre Biserica Ortodoxa Sarba, Preafericitul Pavle, patriarhul Serbiei, a renuntat, incepand cu data de 17 mai a.c., la responsabilitatile slujirii patriarhale, datorita problemelor de sanatate. In comunicatul de presa amintit, Biserica Ortodoxa Sarba anunta ca responsabilitatile Preafericitului Pavle au fost transferate Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe. Unul dintre ierarhii de exceptie ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe, Inalt Preasfintitul Amfilohie de Muntenegru este cel care, potrivit tuturor probabilitatilor, va fi cel care va detine demnitatea de presedinte al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe, pana la alegerea unui nou Intaistatator. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sarbe a mai specificat faptul ca, Sanctitatea Sa Pavle, in varsta de 93 de ani, a fost internat la Spitalul Academic-Militar din Belgrad, in data de 13 noiembrie 2007, in urma unor probleme cardiace, pulmonare si neurologice. Sfantul Sinod nu a precizat daca retragerea Intaistatatorului Bisericii din Serbia este una definitiva sau temporara. De mentionat este faptul ca, si anul trecut, tot din cauza problemelor de sanatate, patriarhul Pavle a fost inlocuit din functie, insa ulterior a revenit. Sanctitatea Sa Pavle are titulatura de arhiepiscop de Peci, mitropolit de Belgrad si Karlovitz si patriarh al Serbiei, fiind ales in aceasta demnitate la data de 1 decembrie 1990. Anul trecut s-au implinit 50 de ani de slujire episcopala a patriarhului sarb si 17 ani de slijire ca Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Sarbe.

Comentarii Facebook


Știri recente