Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse s-a intalnit cu Primatul Bisericii Luterane din Finlanda

In data de 12 ianuarie, Sanctitatea Sa Alexei al II-lea, Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii, l-a primit la resedinta Sa de lucru, din Moscova, pe arhiepiscopul Yukka Paarma, Primatul Bisericii Evanghelice Luterane din Finlanda. Cu aceasta ocazie, Patriarhul a apreciat relatiile amicale si sincere care exista intre Biserica Ortodoxa si Biserica Evanghelica, si a evaluat, impreuna cu arhiepiscopul Paarma, rezultatele ultimei intalniri teologice dintre cele doua Biserici. Tema acestei intruniri, care s-a derulat in Finlanda, in toamna anului 2005, a fost ‘Perspectiva crestina asupra omului in Europa contemporana. Credinta, mantuirea si realitatea sociala de astazi’. Patriarhul Alexei s-a declarat multumit de aceasta intalnire teologica si a afirmat ca Biserica Ortodoxa Rusa priveste cu optimism viitorul relatiilor cu Biserica Evanghelica Luterana din Finlanda. Urmatoarea reuniune teologica este prevazuta pentru anul 2008. Reamintim faptul ca in data de 20 noiembrie 2003, arhiepiscopul Yukka Paarma, insotit de o delegatie a Bisericii pe care o pastoreste, a efectuat o vizita la Reprezentanta Bisericii Ortodoxe Ruse la Bruxelles, unde a fost primit de episcopul Ilarion de Viena si Austria, seful reprezentantei.

Comentarii Facebook


Știri recente