PATRIARHIA ROMÂNĂ NU SE AMESTECĂ ÎN PROBLEMELE INTERNE ALE PARTIDELOR POLITICE

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMNE ne informează că:

În cotidianul Jurnalul Național din 13 ianuarie 2011, doamna Adriana Duțulescu a publicat articolul intitulat Falcă se retrage cu dezlegare de la BOR. Față de unele opinii exprimate, Biroul de Presă al Patriarhiei Române face următoarele precizări:

1. Titlul articolului este absurd atâta vreme cât însăși doamna Duțulescu menționează faptul că domnul Gheorghe Falcă „nu este creștin ortodox, ci pastor neoprotestant”. În mod logic, domnul Gheorghe Falcă ar trebui să solicite „dezlegarea” de funcția politică pe o care o vizează de la conducerea cultului neoprotestant căruia îi aparține, iar nu de la Biserica Ortodoxă Română.

2. Neutră din punct de vedere politic, dar nu indiferentă față de problemele societății românești, Patriarhia Română nu se amestecă în problemele interne ale partidelor politice sau în alegerea conducătorilor acestora.

3. În același timp, în baza principiilor libertății religioase și autonomiei Cultelor, garantate prin Constituția României și Legea Cultelor nr. 489/2006, Patriarhia Română nu dorește nicio imixtiune politică în problemele sale interne.

4. Înțelegându-și misiunea și rolul pe care le îndeplinește în viața poporului român, Patriarhia Română nu cultivă legături preferențiale sau subversive cu nici un partid sau lider politic, ci promovează relații transparente cu toate instituțiile Statului în interesul Bisericii și pentru realizarea binelui comun din societate.

În concluzie, Patriarhia Română respinge orice încercare de folosire a imaginii Bisericii Ortodoxe Române și a slujitorilor ei în confruntarea politică prin insinuări și speculații gratuite cu scopul de a crea polarizări artificiale în societate.

Comentarii Facebook


Știri recente