Patriarhia Romana continua demersurile pentru construirea viitoarei Catedrale patriarhale pe platoul din Parcul Carol

COMUNICAT DE PRESA, Nr. 1941/3 mai 2004

In urma dezbaterii publice privind proiectul de construire a viitoarei Catedrale Patriarhale pe platoul ce domina Parcul Carol din Bucuresti, Patriarhia Romana a constatat cu regret politizarea excesiva a acestuia, dandu-i-se acestui sfant deziderat al clerului si credinciosilor ortodocsi un caracter electoral. Receptiva, in cursul a 14 ani, tuturor propunerilor si dezbaterilor in legatura cu amplasamentul viitoarei Catedrale, Patriarhia Romana a decis continuarea demersurilor pentru ridicarea viitorului locas de cult pe amplasamentul din str. Serban-Voda, pe platoul care domina Parcul Carol, pentru care s-au obtinut toate aprobarile legale. Intr-o fireasca ingemanare cu Mormantul Eroului Necunoscut, Catedrala va fi construita pe locul monumentului comunist dezafectat, care va fi demontat si reamplasat, fara afectarea Parcului Carol, ce va ramane neatins si la dispozitia bucurestenilor. Terenul pe care s-a amenajat Parcul Carol este veche proprietate a Mitropoliei Tarii Romanesti inca de sfarsitul secolului al XVIII-lea, fiind ingrijit in mod deosebit de Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), al carui nume a ramas pana astazi in toponimia locului: Dealul si Lacul Filaret. Prin urmare, platoul din Parcul Carol ce a fost atribuit Patriarhiei Romane poate fi considerat o retrocedare a unei mici parti din proprietatile confiscate Bisericii de regimuri anterioare. Mentionam ca, pe langa specialistii Bisericii, Patriarhia Romana a apelat la membrii Ordinului arhitectilor, precum si la alti specialisti in domeniu (ingineri, constructori, oameni de cultura etc.), pentru asigurarea consultantei necesare construirii viitoarei catedrale. Informam opinia publica ca, in scurt timp, Patriarhia Romana va face cunoscute documente referitoare la problematica construirii viitoarei catedrale in Parcul Carol, care speram sa lamureasca toate intrebarile si nedumeririle formulate pana acum.

BIROUL DE PRESA SI COMUNICATII

AL PATRIARHIEI ROMANE

Comentarii Facebook


Știri recente