Capitala Italiei, Roma, a gazduit in perioada 5-7 decembrie colocviul international ‘Patriarhia Ecumenica de Constantinopol intre secolele XIV si XVI: ruptura si continuitate’, ale carui lucrari s-au desfasurat la Accademia di Romania, la Institutul Pontifical pentru Studii Orientale si la Institutul Austriac de Istorie. Conform agentiei ‘Romanian Global News’, la lucrari au participat si au sustinut prelegeri specialisti din Romania, Italia, Grecia, Austria, Marea Britanie, Franta, Germania si SUA. Manifestarea face parte dintr-un proiect mai vast, al actiunilor organizate din initiativa bursierilor romani din cadrul institutiilor romanesti din Italia. In cazul de fata, initiator a fost Dan Ioan Muresan, bursier ‘Vasile Parvan’, doctor in istorie al Universitatii ‘Babes-Bolyai’ din Cluj si al Scolii de Inalte Studii in Stiinte Sociale din Paris si specialist recunoscut in istoria Marii Biserici de la Constantinopol in Evul Mediu. Lucrarile prezentate si discutiile care au avut loc au evidentiat ca o data cu declinul ireversibil al Imperiului Bizantin, Patriarhia Ecumenica si-a extins rolul in intreaga lume ortodoxa, in care s-au intemeiat noi episcopii si mai apoi mitropolii (cazurile Tarii Romanesti, Moldovei, Transilvaniei) si s-au consolidat cele vechi. De asemenea, Patriarhia s-a adaptat colaborarii cu noii conducatori otomani si s-a inserat in structurile administrative ale Imperiului Otoman. Au fost aduse in atentie noi surse istorice si s-au incercat interpretari inedite, de mare importanta si de mare interes. Comunicarile urmeaza sa fie publicate intr-un volum cuprinzator. Participantii au subliniat in final reusita extraordinara a manifestarii, precum si colaborarea deosebita intre prestigioasele institutii culturale si stiintifice implicate. Importanta acestei manifestari a fost evidentiata in contextul dialogului ecumenic si al implinirii a patru decenii de la vizita Patriarhului Ecumenic Athenagoras la Vatican si de la ridicarea reciproca a anatemelor pronuntate de Biserica Rasaritului si de Biserica Apusului, in anul 1054. Evenimentul a beneficiat de organizarea mai multor institutii de prestigiu, precum: Accademia di Romania din Roma impreuna cu Institutul Cultural Roman din Venetia, Institutul Pontifical pentru Studii Orientale, Centrul de Studii bizantine, post-bizantine si sud-est europene de la Scoala de Inalte Studii in Stiinte Sociale din Paris, Institutul Austriac de Istorie din Roma, Centrul Saint Louis de France din Roma si Institutul Italian pentru Studii Filosofice din Neapole. Reamintim faptul ca, din Romania au fost prezenti luni, 5 decembrie, la sectiunea ‘Constantinopol, Roma si crestinii ortodocsi din statele catolice’, profesorii Serban Turcus de la Univeristatea din Cluj-Napoca, care a vorbit despre ‘Statutul Patriarhatului Constantinopolului in inscrisurile latine si grecesti din secolele XII-XV’ si Ioan-Aurel Pop de la Institutul Roman din Venetia, care a sustinut prelegerea intitulata ‘Patriarhia Constantinopolului si ortodocsii din Transilvania in secolele XIV-XVII’. In data de 6 decembrie, cea de-a doua zi a colocviului, profesorul Stefan Gorovei, de la Universitatea din Iasi a vorbit despre ‘Printul Stefan cel Mare si Sfant al Moldovei (1457-1504) si Marea Biserica’.
ASCOR Suceava organizează un pelerinaj la mănăstirile din Ardeal și Oltenia
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Suceava organizează un pelerinaj la mănăstirile din Ardeal și Oltenia, în perioada 22-24 iulie. Obiectivele propuse sunt următoarele: orașul Alba Iulia, Mănăstirile Râmeț, Prislop, orașul Târgu Jiu, Mănăstirea Lainici, Horezu,…
Episcopul Tulcii a slujit la hramul Schitului Periprava și i-a pomenit pe deținuții politici din fostul lagăr
Preasfințitul Părinte Visarion a slujit joi la hramul Schitului Periprava din Delta Dunării, metoc al Mănăstirii Cocoș. Ierarhul a oficiat și o slujbă de pomenire pentru deținuții politici exterminați prin muncă forțată în lagărul organizat…
Mănăstirea Putna: Programul sărbătorii Sfântului Ștefan cel Mare la 30 de ani de la canonizare
Mănăstirea Putna a anunțat programul sărbătorii Sfântului Domnitor Ștefan cel Mare, la împlinirea a 30 de ani de la canonizarea sa. La liturghia de sărbătoarea sfântului vor fi prezenți trei ierarhi, iar comunitatea locală va…
Catedrala Arhiepiscopală din Constanța a primit fragmente din moaștele Sf. Ap. Petru și Pavel
Catedrala Arhiepiscopală din Constanța a primit marți în dar, de hram, fragmente din moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Raclele cu sfintele moaște au fost aduse de Mitropolitul Iacob de Durostorum (Patriarhia Bulgariei). Pentru câteva…
A avut loc ședința constitutivă a Consiliului Comunității Ortodoxe Române „La Sfânta Înviere” din Viena, Austria de Jos şi Burgenland
La Parohia „Sfântul Antonie” din Viena s-a întrunit duminică, în ședință constitutivă, Consiliul Comunității Ortodoxe Române „La Sfânta Înviere” din Viena, Austria de Jos şi Burgenland. După Adunarea Generală din noiembrie 2021, când a fost votat…