Patimile egoiste se vindecă prin slujire și viețuire în smerenie

Predică tematică la Duminica a V-a din Postul Mare (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Marcu 10, 32-45; Luca 7, 36-50

‘În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: Iată, ne ducem sus în Ierusalim și Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoților și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori și-L vor bate și-L vor scuipa și-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Atunci au venit la dânsul Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, și I-au zis: Învățătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Și Iisus i-a întrebat: Ce voiți să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să ședem unul de-a dreapta Ta și unul de-a stânga Ta, întru slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: Nu știți ce cereți! Puteți să beți paharul pe care-l beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei I-au zis: Putem. Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veți bea, și cu botezul cu care Mă botez, vă veți boteza. Dar a ședea de-a dreapta și de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalți zece, au început să fie mânioși pe Iacov și pe Ioan. Iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: Știți că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare să fie slujitorul vostru. Și care va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul tuturor, pentru că și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața preț de răscumpărare pentru mulți.’

‘În vremea aceea, unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Și, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Și văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Și răspunzând, Iisus a zis către el: ‘Simone, am să-ți spun ceva’. ‘Învățătorule, spune’, zise el. ‘Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?’ Simon, răspunzând, a zis: ‘Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.’ Iar El i-a zis: ‘Drept ai judecat’. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: ‘Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește.’ Și a zis ei: ‘Iertate îți sunt păcatele’. Și au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sine: ‘Cine este Acesta care iartă și păcatele?’ Iar către femeie a zis: ‘Credința ta te-a mântuit; mergi în pace’.’

Evangheliile rânduite de către Biserică pentru a fi citite în Duminica a V-a sunt ca o lumină pentru sufletul nostru în această perioadă a Postului Mare. Avem două citiri din Evanghelie care se explică astfel: până în secolul al XI-lea, în Duminica a V-a din Post nu era pomenită și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, ci era o duminică în care accentul se punea pe slujirea smerită. De aceea, prima Evanghelie, cea după Sfântul Evanghelist Marcu (10, 32-45), ne arată cererea celor doi ucenici ai Domnului Hristos, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu, de-a sta unul de-a dreapta și altul de-a stânga Lui, în slava Lui, considerând că împărăția Lui este o împărăție lumească, în timp ce Mântuitorul vorbea despre viitoarele Sale Pătimiri, și anume că Fiul Omului va fi dat pe mâna păgânilor și a mai-marilor cărturarilor și fariseilor care Îl vor batjocori, Îl vor omorî, iar El, Fiul Omului, va învia a treia zi.

Dorința pătimașă de întâietate și slavă a celor doi ucenici este respinsă și corectată de Iisus prin îndemnul la smerenie

Această cerere a fraților Iacob și Ioan a trezit mânie și invidie în ceilalți ucenici ai lui Iisus. Voind să le mute gândirea de la slava deșartă la suferința pătimirilor pentru credință, Iisus Hristos îi întreabă pe cei doi frați: ‘Puteți voi oare să beți paharul pe care-l beau Eu și să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu?’ Iar ei, neînțelegând bine la ce se referă El, au răspuns cu entuziasm: Putem! Atunci Iisus le-a profețit că, într-adevăr, ei vor bea paharul pe care-l va bea El și se vor boteza cu botezul cu care Se va boteza El, și anume vor primi botezul suferințelor și paharul morții (Sfântul Iacob va fi decapitat cu sabia de către regele Irod, iar Sfântul Ioan va fi exilat în insula Patmos de către împăratul roman Domițian). Paharul suferinței și botezul sângelui despre care vorbește Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor Săi prefigurau, de fapt, Taina săptămânii Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, Biserica a rânduit să mențină lectura veche din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu, care prevestește Pătimirile viitoare ale Mântuitorului, Răstignirea și Moartea Sa, dar și Învierea Sa.

Iar pentru pomenirea și cinstirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, a fost adăugată și o lectură din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca referitoare la pocăința femeii păcătoase care își plângea păcatele ei și care a primit iertare de la Mântuitorul Iisus Hristos. Deci, există o legătură spirituală sau o analogie între pocăința femeii păcătoase din Evanghelia după Luca și pocăința Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Totodată, Biserica a păstrat din Evanghelia după Marcu îndemnul Mântuitorului la smerenie, zicând: Puteți să beți paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezați cu botezul cu care Mă botez Eu (adică botezul sângelui sau al muceniciei) (Marcu 10, 38) (…), dar a ședea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit (Marcu 10, 40), de către Dumnezeu, potrivit înțelepciunii Sale, nu potrivit pretențiilor sau ambițiilor omenești.

Patima stăpânirii asupra altora în stare de mândrie și virtutea slujirii altora în stare de smerenie

Prin această precizare, Mântuitorul atrage atenția ucenicilor Săi și continuă zicând: ‘Fiul Omului nu a venit ca să I se slujească, ci să slujească’. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos înlocuiește logica lumească a stăpânirii asupra altora în stare de mândrie cu logica sfântă a slujirii celor mai mici ca rang și importanță, în stare de smerenie. Deci, El înlocuiește logica puterii ca folosire a altora în interes egoist cu logica dăruirii de sine altora. Dacă ești mai mare într-o comunitate, trebuie să ai grijă de toți ceilalți, de mântuirea celor mulți. Vedem deci că Mântuitorul îndeamnă pe ucenicii Lui să nu caute întâietate și slavă lumească, spre a se deosebi de ceilalți oameni, printr-o superioritate pretinsă și impusă, ci să arate slujire sfântă, smerită. Să nu caute o putere egoistă care se impune altora și subordonează pe alții, ci să promoveze o iubire care se dăruiește altora și îi ajută să se ridice spiritual sau să crească spiritual în smerenie și pace, pentru a dobândi mântuirea sau unirea cu Dumnezeu Cel smerit și milostiv.

Tâlcuind atitudinea Mântuitorului Iisus Hristos față de cei doi ucenici ai Săi, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, care căutau întâietate și slavă lumească, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: (Iisus) ‘le arată că numai neamurilor (păgâne, n.n.) le e drag să umble după întâietăți. Patima aceasta (a dorinței de întâietate) e tiranică și supără chiar pe marii bărbați. De aceea are nevoie și de o tăietură mai adâncă; asta e pricina pentru care Hristos îi și mustră mai tare și le rușinează sufletul lor îngâmfat, comparându-i cu neamurile. Cu aceste cuvinte, Hristos le taie gelozia celor zece (ucenici), iar celor doi mândria, ca și cum le-ar zice: ‘Nu vă mâniați ca și cum ați fi fost insultați! Cei care umblă după întâietăți se vatămă și se fac de rușine pe ei înșiși; sunt printre cei din urmă. Viața noastră nu trebuie să fie la fel cu a neamurilor. Ocârmuitorii neamurilor domnesc peste ei; pentru Mine, cel din urmă este întâiul”.1

Referindu-se la slava lumii în contrast cu înălțimea smereniei, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ‘Înălțimea pe care o dă lumea este cu silnicie și plină de frică; înălțimea pe care o dă smerenia te face asemenea cu Dumnezeu. Un astfel de om rămâne înalt, chiar dacă nu-i admirat de nimeni; celălalt, chiar dacă-i onorat de toți, este mai mic decât toți (…). Pe sfinți de aceea îi admirăm, pentru că se smereau mai mult decât toți, deși erau mai mari decât toți. Aceasta-i face să rămână mari până în ziua de azi; nici moartea nu poate pune capăt înălțimii lor’.2

Perioada Postului Mare, școală a pocăinței și a smereniei

Ceea ce leagă cele două Evanghelii de astăzi este smerenia, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o recomandă ucenicilor Săi, atât prin pilda vieții Sale, cât și prin cuvântul Său, precum și smerenia femeii păcătoase care își plânge păcatele pentru a se elibera de ele.

Întrucât ridicarea sufletului din moartea păcatului se face prin smerenie și pocăință, atât Evanghelia de astăzi, cât și pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca au ca scop comun îndemnul la pocăință și smerenie, la pregătire pentru înviere spirituală, la curățirea de păcate prin Taina Pocăinței (a Spovedaniei).

În mod deosebit, din Evanghelia după Sfântul Evanghelist Luca, referitoare la femeia păcătoasă, reținem că Mântuitorul Iisus Hristos, ca dumnezeiesc duhovnic, are o altă gândire decât gândirea oamenilor obișnuiți. Simon fariseul care L-a invitat în casa lui pe Mântuitorul Iisus Hristos, când a văzut că femeia păcătoasă plânge și șterge cu părul capului ei picioarele Mântuitorului și le unge cu mir de mare preț, gândea în cugetul său că, dacă Iisus ar fi prooroc, ar ști ce fel de femeie este această femeie păcătoasă.

Numai Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, cunoaște omul în interioritatea lui adâncă și în vocația lui ultimă

Deci, pe lângă faptul că Simon fariseul osândea în cugetul său pe această femeie păcătoasă, el judeca indirect și pe Mântuitorul Iisus Hristos, reproșându-I că nu ar cunoaște ce fel de femeie este ea. Simon știa că ea este o femeie păcătoasă, dar Iisus cunoștea nu doar faptele rele sau păcatele femeii, ci și sincera ei dorință de schimbare a vieții sale păcătoase, El cunoștea pocăința ei sinceră pentru a se elibera de un trecut apăsător, de o conștiință încărcată de mulțimea păcatelor. Nu știm ce gândea femeia păcătoasă care-și plângea păcatele, pentru că gândul ei nu se exprima în cuvinte, ci în lacrimi și în gesturi smerite de pocăință, precum și în gesturi de prețuire și respect profund față de Mântuitorul Iisus Hristos. Putem presupune că ea auzise de Iisus din Nazaret Care vindecă oamenii, îi iartă și îi recuperează, adică îi vindecă sufletește și trupește, le redă demnitatea și speranța mântuirii. Numai așa se explică faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, la sfârșitul Evangheliei de astăzi, îi spune femeii păcătoase: ‘Iertate îți sunt păcatele tale!’, iar apoi adaugă: ‘Mergi în pace, credința ta te-a mântuit!’ Hristos Domnul nu a spus: pocăința ta te-a mântuit, ci credința ta te-a mântuit, și anume credința că vei primi iertarea păcatelor. Prin urmare, pocăința este folositoare numai dacă izvorăște din credință, adică din credința că Iisus este Fiul lui Dumnezeu Care poate ierta păcatele. Deci, prin pocăința ei sinceră și smerită, izvorâtă din credință, femeia păcătoasă mărturisea implicit și că Iisus Domnul poate ierta păcatele și că El nu este simplu om, ci este Dumnezeu-Omul, Care a venit în lume să ierte păcatele oamenilor, să-i mântuiască, să le schimbe viața, dintr-o viață robită de păcate într-o viață sfântă plină de virtuți.

Cinstirea arătată Mântuitorului Hristos de femeia păcătoasă este mult mai mare decât atenția acordată Lui de Simon fariseul

Mântuitorul Iisus Hristos, cunoscător și al gândurilor oamenilor, nu doar al faptelor acestora, zice: ‘Simone, un cămătar avea doi datornici. Unul îi datora 500 de dinari și altul 50, și i-a iertat pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult pe cel care le-a iertat datoria?’ Desigur, răspunsul lui Simon a fost acesta: cel care a fost mai datornic și căruia i s-a iertat datoria, acela va iubi mai mult pe cel care i-a iertat datoria. Apoi Mântuitorul continuă acest dialog duhovnicesc cu Simon fariseul, care se considera mai bun și mai drept decât alții, spunându-i: Tu M-ai invitat la tine, dar nu ai respectat tradiția iudaică, nu Mi-ai dat apă să mă spăl pe mâini și pe picioare, iar femeia aceasta Îmi spală picioarele cu lacrimile ei și le șterge cu părul capului ei și varsă mir de mare preț pe picioarele Mele. Prin aceasta, Iisus îi spune, de fapt: deși tu o consideri o femeie păcătoasă, ea Mă cinstește pe Mine mai mult decât Mă cinstești tu, care ești gazdă. Desigur, lipsa de răspuns a lui Simon fariseul sau tăcerea lui arată că el a înțeles mustrarea înțeleaptă, pe care Mântuitorul i-a adresat-o, spre îndreptarea lui.

După ce-l învață pe Simon fariseul să fie smerit și să nu judece repede pe alții, Mântuitorul Iisus Hristos, apreciind pocăința femeii păcătoase, îi spune: ‘Iertate sunt păcatele tale’, ceea ce a surprins pe cei prezenți, deoarece numai Dumnezeu iartă păcatele oamenilor. Iar apoi, i-a zis ei: ‘Credința ta te-a mântuit! Mergi în pace!’ Din Evanghelia iertării femeii păcătoase vedem cum Mântuitorul Iisus Hristos recuperează pe cei pierduți, ridică pe cei căzuți și dăruiește iertare și demnitate celor care sunt judecați și disprețuiți de cei care se consideră mai buni și mai drepți decât ceilalți oameni. Trebuie precizat că atunci când Mântuitorul spune despre această femeie ‘i s-a iertat mult acesteia pentru că a iubit mult’, El nu se referă la iubirea pătimașă a femeii păcătoase, ci la iubirea ei smerită ca recunoștință pentru Mântuitorul Iisus Hristos, Cel ce iartă păcatele și vindecă sufletele celor ce se pocăiesc.

Prin urmare, orice om căruia Dumnezeu i-a iertat multe păcate trebuie să iubească mult pe Dumnezeu, pentru că iertarea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește este dovada iubirii Lui nemărginite pentru noi, milostivirea Lui părintească pentru noi. Iar la milostivirea Lui părintească trebuie să răspundem cu smerită recunoștință și iubire fiască.

Mirul de mare preț simbolizează frumusețile care împodobesc bisericile oferite lui Hristos

Deodată cu pocăința ei pentru păcate, femeia păcătoasă arată și recunoștință față de Hristos. Pocăința ei se arată prin lacrimi, iar recunoștința ei se arată prin mirul de mare preț, care aici simbolizează toate darurile scumpe și frumoase pe care le aducem noi la biserică: veșminte sfinte, icoane sfinte, candele, vase sfinte, biserici noi zidite cu bucurie, biserici vechi restaurate cu grijă și cu respect pentru valorile transmise nouă de înaintași.

Orice dar pe care îl aducem la biserică, îl aducem Mântuitorului Iisus Hristos, pentru că El este pururea prezent în biserica sfințită și ne întâmpină pe noi aici, când ne adunăm în numele Lui. Femeia păcătoasă care se pocăiește devine un mare dascăl pentru noi toți, și anume, prin pocăința ei sinceră și prin smerenia ei desăvârșită. Ea nu vorbește, ci doar plânge și udă cu lacrimi picioarele Mântuitorului, în timp ce varsă mirul de mare preț pe picioarele Lui, unind astfel pocăința și recunoștința, adică pocăința pentru păcate și recunoștința pentru iertare.

Hristos Domnul nu mai privea la trecutul ei întunecat de păcatele în care a căzut adesea, pentru că vedea acum dorința ei de ridicare din păcate. El n-a mai pomenit nimic de robia și monotonia patimii, ci s-a bucurat de marea ei dorință de-a pune un început bun sau nou în viața ei. Nu știm ce anume a făcut ca această femeie să vină la Iisus. Rămâne pentru noi o mare taină modul în care a lucrat harul lui Dumnezeu în conștiința acestei femei. De ce a început ea să plângă la picioarele Lui? Probabil că atunci când sfințenia lui Hristos s-a întâlnit cu păcătoșenia femeii, ea a simțit cât de mare este prăpastia sau vidul spiritual între ea, păcătoasa, și El, Hristos Cel Unul Sfânt. Durerea vidului ei spiritual o făcea să caute vindecare și iertare la Iisus Cel milostiv, Care nu înșală, nu trădează și nu umilește pe nimeni.

Auzind că Iisus din Nazaret a intrat în casa lui Simon fariseul, această femeie vine aici pentru că ea căuta ceea ce nimeni nu îi putea dărui, și anume iertarea de păcate și mântuirea sufletului. Aici vedem cât de mare este puterea harului lui Dumnezeu care lucrează iertarea păcatelor prin Taina Pocăinței și a recunoștinței smerite.

Pocăința pentru păcate și smerenia au făcut din Maria Egipteanca o mireasă a Împărăției cerurilor

Evanghelia care ne vorbește despre pocăința femeii păcătoase este baza pentru a înțelege mai bine viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, scrisă de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, în secolul al VII-lea, ne arată că ea, după 47 de ani de pocăință pentru cei 17 ani de trăire în păcate și în patimi trupești, nu doar a primit iertarea păcatelor, ca femeia din Evanghelia de astăzi, ci a dobândit și sfințenia ca lucrare permanentă a harului dumnezeiesc în ea. Atât de mult au ajutat-o pe ea pocăința, nevoințele și rugăciunile, încât, uneori, când se ruga, se ridica un metru de la pământ fiind înconjurată de lumină dumnezeiască sau, alteori, trecea Iordanul mergând pe apă ca pe uscat. Din viața ei înțelegem că, oricât de păcătos ar fi un om, bărbat sau femeie, rugăciunea, postul, pocăința și fapta bună nu numai că-l ridică la starea avută dinainte de păcat, ci și mai sus, îi aduc sfințenia, ca dar de la Dumnezeu. Astfel, Maria Egipteanca a devenit pildă luminoasă de ridicare pentru mulți oameni păcătoși. Ea, care înainte era o prostituată a păcatului, a devenit prin pocăință, după cum spun cântările de la Utrenia Duminicii a V-a din Post, o mireasă a Împărăției cerurilor. Legătura dintre această Duminică, a Sfintei Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca, și perioada următoare din Postul Mare, care ne îndreaptă spre pomenirea Răstignirii, Morții și Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, ne cheamă la lucrarea duhovnicească de răstignire a păcatelor și patimilor egoiste din noi, pentru a dobândi învierea sufletului din păcat și bucuria întâlnirii cu Hristos Cel Înviat, Care Se dăruiește nouă tainic, când ne rugăm, postim, ne pocăim, săvârșim fapte bune și ne împărtășim mai des cu Trupul și Sângele Său din Sfânta Euharistie.

De aceea, azi noi nu doar admirăm viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ci ne și rugăm ei zicând: Sfântă Cuvioasă Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să dobândim mântuirea, spre slava lui Dumnezeu și bucuria Sfinților! Amin!

note

1 Omilii la Matei, Omilia LXV, trad. Pr. Dumitru Fecioru, București, 1994, p. 755.

2 Ibidem, p 756.

†Daniel Patriarhul României

Comentarii Facebook


Știri recente