Parteneriat între Școală și Biserică, la parohia Câlnic din Episcopia Caransebeșului

Duminica aceasta, la Câlnic, în Biserica ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ a debutat o primă etapă a manifestărilor dedicate zilelor de mărțișor. Evenimentele au loc în baza unui parteneriat între Biserică și Școală și se desfășoară cu binecuvântarea PS Lucian al Caransebeșului, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Manifestarea se desfășoară în cadrul unui acord de parteneriat încheiat între Școala cu clasele I -VIII Nr. 9 din Reșița, reprezentată prin directorul instituției, Carmen Bortiș, și învățătorul Măriuța Benga, cu Parohiile ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ Reșița (Govândari I) și Câlnic, adică școala unde își desfășoară activitatea de învățare o bună parte a copiilor implicați în cadrul proiectului ‘Hristos împărtășit copiilor’ din cele două parohii. Obiectivul încheierii unui astfel de acord este reprezentat de colaborarea părților implicate în cadrul proiectului ‘Micii creștini’ ce are în vedere desfășurarea de activități extrașcolare comune. Încurajarea elevilor de a desfășura activități de creație artistică, dezvoltarea spiritului inventiv, a sensibilității și a imaginației, precum și a capacității de receptare reprezintă factorii de interes comun pentru promovarea proiectelor desfășurate în cadrul acestui parteneriat.

Mărțișorul – vestitor al primăverii

Bucuria apropierii zilei de mărțișor a fost întâmpinată și de elevii clasei a III-a, de la școala mai sus-amintită, coordonați de învățătorul Măriuța Benga. La sfârșitul Sfintei Liturghii, elevii au împărțit celor prezenți în lăcașul de cult felicitări și mărțișoare confecționate de ei în cadrul atelierului de mărțișoare pe care l-au făcut la școală. Multe culori, zâmbete și diferite mărțișoare speciale, făcute după imaginația fiecărui elev, au stârnit admirația credincioșilor prezenți la biserică.

‘Mărțișorul este un străvechi simbol al primăverii ce reprezintă renașterea naturii. Grija față de păstrarea și transmiterea nealterată a tradițiilor românești este o componentă esențială a dezvoltării morale, culturale și spirituale a elevilor noștri. Mărțișorul oferit astăzi de elevii mei a devenit astfel o bucurie a primăverii, un prilej de a ne arăta mulțumirea, respectul, prețuirea față de persoanele dragi, iar confecționarea lor a devenit aproape o artă, cerând migală, ingeniozitate, imaginație și timp. Ne dorim ca în viitor colaborarea noastră să se desfășoare și cu prilejul altor activități în folosul elevilor și al întregii comunități de aici, din Câlnic. Am remarcat deseori potențialul existent aici și deschiderea factorilor de decizie de a se implica pentru o mai bună reprezentare a valorilor locale’, a declarat învățătorul Măriuța Benga.

La final, părintele paroh Sorin-Valentin Popovici a mulțumit doamnei învățătoare și elevilor pentru munca depusă și pentru cele oferite cu acest prilej, răsplătindu-i cu iconițe. ‘Biserica este oricând deschisă spre astfel de activități, în care interesul pentru tradițiile și obiceiurile poporului român se dezvoltă pe fondul local al comunității, făcând cunoscute generației actuale adevăratele valori creștine’, a spus părintele paroh în încheiere.

Comentarii Facebook


Știri recente