Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva din municipiul Buzău va avea o grădiniță

Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva din municipiul Buzău va avea în curând o grădiniță. Încă din anul 2005, la această parohie se desfășoară programe de formare intelectuală și religios-morală a copiilor și tinerilor. De asemenea, o grijă deosebită s-a acordat persoanelor defavorizate. Toate aceste activități filantropice se desfășoară în cadrul Centrului cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva”.

În cadrul programului de ajutorare a persoanelor defavorizate, 30 de familii primesc zilnic hrană gătită în cantina așezământului de pe lângă Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Această parohie din Buzău desfășoară și acțiuni educative pentru copiii și tinerii din municipiu. Cu acest scop a fost înființat Centrul pentru tineret, în cadrul căruia profesori voluntari oferă lecții de franceză.

Pentru desfășurarea acestor activități, în curtea bisericii a fost ridicată o clădire prin contribuția credinciosilor parohiei și din fonduri primite de la autoritățile locale. De asemenea, în fiecare vară, tineri catolici din zona localitatii Lucera din Elveția vin la Buzău pentru a face stagii sociale în căminele de copii. În acest moment, în incintă se construieste o altă clădire în care vor funcționa o gradiniță pentru copiii din parohie și cabinete medicale dotate corespunzator.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente