Parohia Sf. Ap. Petru și Pavel din Pitești și-a sărbătorit hramul

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat astăzi, 29 iunie 2012, Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din municipiul Pitești, după cum ne informează eparhiaargesului.ro.

Sfânta slujbă a fost săvârșită în demisolul bisericii, în prezența a peste 500 de credincioși. Cu acest prilej chiriarhul locului a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 2003 foarte aproape de locul fostei închisori comuniste din Pitești.

Noua biserică este construită în cartierul Nord al orașului, pe un teren donat de Ministerul Apărării Naționale prin Spitalul Militar din municipiul Pitești. Primele ajutoare financiare au venit din partea personalului medical și a credincioșilor din noua parohie înființată în anul 1997. Pe lângă acestea un sprijin foarte important a venit din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, Primăria Municipiului Pitești și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Construcții și Patrimoniu.

În anul 2003 s-au făcut excavațiile pentru infrastructura acestei mari biserici și a demisolului. Aceste lucrări s-au desfășurat timp de trei ani , costurile ridicându-se la suma de 7 00.000 lei.

Din anul 2006 au început lucrările la suprastructura bisericii ajungându-se în prezent la cota de 15 metrii înălțime. Au fost terminate turlele construite deasupra intrării principale , urmând ca turla mare a bisericii să se ridice până la înălțimea de 40 metri.

Noua parohie din zona de nord a orașului este formată din 1800 de familii, biserica fiind rezultatul dorinței aprinse a tuturor enoriașilor care până în anul 2003 nu aveau o biserică în acest loc.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente