Parohia Șerbești, din Protopopiatul Iași 2, va avea o nouă biserică

Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a resfințit duminică, 11 iulie, Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din parohia Șerbești, Protopopiatul Iași 2. În aceeași zi a fost sfințit locul pentru viitoarea biserică a parohiei Șerbești, informează ‘Ziarul Lumina’.

Sătenii din parohia Șerbești, dar și credincioși din satele învecinate au participat duminică la sărbătoarea parohiei ‘Adormirea Maicii Domnului’, slujba de resfințire a bisericii. Aceasta a beneficiat de lucrări de renovare, care au început în anul 2006. Sfântul lăcaș a fost repictat, iar sculptura a fost înlocuită. S-au montat geamuri și uși noi.

La primele ore ale dimineții, Consiliul parohial, Comitetul parohial și un grup de copii îmbrăcați în costum național l-au întâmpinat pe Preasfințitul Calinic Botoșăneanul. În fața bisericii parohiale, unde există un monument al eroilor, s-a făcut o slujbă de pomenire pentru toți cei care au căzut pe front. După slujba de resfințire oamenii s-au închinat în sfântul altar, iar apoi s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii oficiate de Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor pe un podium amenajat lângă biserică.

‘Credincioșii participă în număr mare la sfintele slujbe’

După rostirea cuvântului de învățătură legat de acest eveniment, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, înconjurat de soborul de preoți și diaconi, s-a îndreptat către locul unde va fi construită noua biserică a parohiei Șerbești, care va răspunde nevoilor pastoral-misionare actuale ale parohiei. ‘Această nouă biserică va fi mult mai încăpătoare, întrucât credincioșii participă în număr mare la sfintele slujbe’, a spus pr. paroh Ionuț Apostol.

‘S-a pus piatra de temelie pentru biserica ce urmează să se zidească, cu hramul ‘Sfânta Treime’ și ‘Sf. Arhid. Ștefan’. Cel de-al doilea hram a fost pus întrucât cel ce a donat terenul Bisericii a purtat numele Sfântului Ștefan’, a spus pr. protopop Vilie Doroșincă. Punerea pietrei de temelie a viitoarei biserici din parohia Șerbești a fost urmată de sfințirea casei sociale și de agapa frățească. ‘Pentru parohia Șerbești a fost un eveniment cu totul deosebit, ca și pentru cei 1.000 de credincioși care au participat la sărbătoarea noastră. Pentru jertfa și activitatea desfășurată PS Calinic Botoșăneanul, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, i-a acordat părintelui Valerică-Ionuț Apostol rangul de iconom stavrofor. Au mai fost înmânate distincții de vrednicie sponsorilor principali, Comitetului parohial și altor credincioși. În același timp, au mai fost acordate distincții celor patru copii, moștenitori ai terenului de 5.000 mp, ce a fost donat pentru viitorul sfânt lăcaș’, a mai adăugat pr. Vilie Doroșincă.

Comentarii Facebook


Știri recente