Parohia Mihăiești din Protopopiatul Câmpulung Muscel a îmbrăcat haine de sărbătoare

La praznicul Floriilor credincioșii parohiei Mihăiești, din protopopiatul Câmpulung Muscel au sărbătorit 100 de ani de la sfințirea bisericii satului și 500 de ani de la prima atestare documentară a localității Mihăiești, informează eparhiaargesului.ro.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie arhierească. La eveniment au fost prezenți urmașii familiei Ion Iorgulescu, învățător și deputat de Muscel, care a ridicat Biserica în anul 1912, aceasta fiind închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Lângă credincioșii parohiei au venit astăzi autorități ale administrației locale și diferite personalități din sfera administrativă, politică și culturală a județului Argeș.

La ceas de sărbătoare, părintele Marcel Constantin, preotul paroh al acestei comunități, a lansat cartea ,,Mihăiești-repere monografice”, iar în final a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii Bisericii.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția sa a amintit de devotamentul și dragostea deosebită pentru Biserica satului, arătată de-a lungul timpului de locuitorii acestei vechi comunități.

Astfel, cei care au sprijinit lucrările de restaurare efectuate la acest sfânt locaș de rugăciune au primit drept recunoștință diplome de vrednicie.

Comentarii Facebook


Știri recente