Parohia ieșeană Sf. Mahramă a Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni își sărbătorește hramul

Biserica noastră cinstește mâine, 16 august 2012, Sfânta Mahramă a Domnului și pe Sfinții Martiri Brâncoveni. Singura biserică închinată acestei sărbători, aflată în cartierul ieșean Cantemir, își va serba hramul.

Sărbătoarea hramului va începe încă de miercuri seara când se va oficia, începând cu ora 17:00, slujba Vecerniei cu Litia. În ziua sărbătorii, mâine, 16 august 2012 va fi săvârșită, începând cu ora 08:00 slujba Utreniei și Sfânta Liturghie. La invitația preotului paroh sunt așteptați să participe la slujbele de hram mai mulți preoți slujitori, în frunte cu P.C. Pr. Protopop Vilie Doroșincă, Protoiereul Protopopiatului II Iași, delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei.

Parohia Sfânta Mahramă a Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni – Iași a fost înființată la data de 1 aprilie 2001 în cartierul ieșean „Cantemir”, fiind desprinsă din parohia „Sf. Andrei”. Misiunea construirii bisericii și ansamblului parohial a fost încredințată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, părintelui Neculai Dorneanu numit paroh al noii parohii începând cu data de 1 aprilie 2001.

„Tot Preafericirea Sa este cel care a dat hramul noii parohii – Sfânta Mahramă a Domnului și Sfinții Martiri Brâncoveni. După pregătirea terenului primit de la Primăria Iași pentru construirea ansamblului parohial, în perioada noiembrie 2001 – mai 2002 s-a ctitorit Paraclisul „Sf. Mc. Valentina” (data de prăznuire 10 februarie) și casa socială. Lucrările la biserica parohială au început la data de 5 mai 2003 iar prima Sfântă Liturghie a fost oficiată în noua biserică de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel în anul 2008″, a precizat părintele paroh Neculai Dorneanu.

În prezent biserica parohială are exteriorul gata, urmând a fi efectuate lucrări de finalizare ale pridvorului. În interiorul bisericii parohiale lucrările la catapeteasma bisericii sunt finalizate în proporție de 90% și s-au început lucrările de împodobire a sfântului lăcaș în tehnica mozaic, anul acesta urmând a se finaliza împodobirea Sfântului Altar (peste 180 mp).

„Rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, pe Preacurata Sa Maică, a cărei Adormire o pomenim, și pe Sfinții Martiri Brâncoveni să se milostivească asupra credincioșilor parohiei noastre, ajutându-ne întâi de toate să ne mântuim sufletele, apoi să finalizăm și să sfințim biserica parohială ca prinos de credință și dragoste adus Sfintei Treimi și Sfinților Români, iar sărbătoarea hramului să fie în toate un prilej de cinstire și evlavie față de Dumnezeu și de Sfinții Săi”, a mai spus părintele paroh.

Foto: 2011

Comentarii Facebook


Știri recente