Parohia Dudașul Schelei din Drobeta Turnu Severin își serbează sâmbătă ocrotitorul

Toată suflarea creștinească din municipiul Drobeta Turnu Severin se bucură la sfârșitul săptămânii a IV-a după Învierea Domnului de sărbătoarea unui mare sfânt al Ortodoxiei: Sf. Mare Mucenic Ioan Valahul.

Acesta este ocrotitorul multor parohii și lăcașuri de închinare, printre care și parohia mehedințeană Dudașul Schelei.

Părintele paroh Vasile Cătălin Gherghinescu invită enoriașii la slujba de sâmbătă, 12 mai, ce va fi săvârșită, începând cu ora 08:30, de un alai de slujitori ai Sfântului Altar, după cum ne-a menționat Cătălin Cernătescu.

Parohia Dudașul Schelei este înființată în 2004 și nu a avut niciodată biserică. Piatra de temelie a noii biserici a fost pusă în 23 august 2006, iar începerea lucrărilor s-a făcut pe 24 august 2006. Biserica, cu o lungime de 20 de metri și o lățime de 6,5 metri, s-a ridicat în 3 ani până la stadiul de pictură. Catapeteasma este sculptată în lemn de tei de către Pr. Tuță Emilian.

Anul acesta, pe 8 aprilie, a avut loc sfințirea clopotelor. Astfel, în după-amiaza praznicului Floriilor, clopotul bisericii din parohia Dudașul Schelei a răsunat pentru prima dată în istoria acestei comunități. De asemenea, s-a mai construit o clopotniță metalică și se așteaptă primirea de fonduri pentru începerea lucrărilor de pictură.

Așa cum sugerează și numele său, „Valahul”, acest sfânt mucenic era de neam valah, adică român din Țara Românească. El s-a născut în acest ținut binecuvântat de Dumnezeu în anul 1644, din părinți cuprinși în credință, evlavie și chivernisire gospodărească. În acel timp a venit la conducerea țării Mihnea al III-lea Voievod (1658-1659), poreclit „Turcitul”. Acesta a pornit o răscoală împotriva stăpânirii otomane, datorită haraciului care îi era impus de la Curtea Otomană.

Auzind aceasta, sultanul Mehmet a trimis o oaste de turci în Țara Românească, pentru a pune capăt revoltei, și a pedepsi pe domnitorul revoltat. De frică, Mihnea a fugit peste munți, în Transilvania, unde a și murit, iar turcii, văzând aceasta, au pustiit țara, robind mulțime mare de bărbați, femei și copii. Printre aceștia se afla și tânărul Ioan, care ajunsese la vârsta de 15 ani, și care primise în dar de la Dumnezeu o nemaiîntâlnită frumusețe a chipului. Pe drum însă, un păgân din cei ce duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan și plăcându-i frumusețea exterioară a trupului, l-a cumpărat, având asupra sa gând urât. Sfântul s-a împotrivit însă acestei fapte nelegiuite, nerecunoscând de stăpân decât pe Stăpânul tuturor, Hristos. Înfuriindu-se, păgânul se pregătea să-l lege pe Ioan de un copac, pentru a-și duce urâciosul gând până la capăt, dar Sfântul, scârbindu-se în inima sa și nevrând să fie rușinat înaintea lui Dumnezeu, și-a adus aminte de David, biruitorul lui Goliat, și prinzând curaj, l-a ucis pe păgân.

Nu mult după aceea, agarenii care duceau pe robi către Constantinopol au observat lipsa stăpânului lui Ioan. Aflând adevărul, l-au legat în lanțuri pe Ioan și așa l-au dus până la Constantinopol, chinuindu-l cumplit. Ajuns la Constantinopol, Ioan a fost dus la judecată, unde a mărturisit adevărul. spunând că omorându-l pe păgân nu a făcut decât să-și apere ființa lui de creștin adevărat. Vizirul, auzind acestea, l-a dat pe Sfântul Ioan în stăpânirea femeii păgânului omorât, ca să facă cu el ce va voi. Aceasta a fost îndată răpită de frumusețea tânărului, și l-a dus în casa ei, unde i-a promis că dacă se va lepăda de credința sa și va trece la aceeași lege cu a ei, îl va lua de bărbat, în locul celui mort, făgăduindu-i bogății și desfătări nenumărate. Ca pildă, femeia i-a dat chiar pe Mihnea Turcitul, care fusese și el rob la turci, dar trecând în legea mahomedană, ajunse domnitor în Țara Românească. Ioan însă s-a împotrivit, nevrând să se lepede de credința sa, aducându-și aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar. Aceste ispitiri au durat 2 ani și jumătate, după care femeia, văzând statornicia Sfântului, s-a înfuriat și l-a dat pe Ioan eparhului cetății, care l-a aruncat în temniță. Acolo mucenicul a fost supus la multe, cumplite și înfricoșătoare chinuri. În acest timp, femeia vizita adesea pe Ioan, gândindu-se că tânărul îi va asculta cererile și o va lua de soție. Ioan însă, asemenea unui diamant, a rămas statornic în credința sa, căutând numai spre Hristos de la Care primea putere și înțelepciune.

Văzând toți că nu este nici o cale de a îndupleca pe tânăr să se lepede de Hristos, au luat hotărârea de a-l pierde pe Ioan cu moartea. Astfel, binecuvântatul mucenic al Domnului a fost dus la spânzurătoare, în data de 12 mai 1662, și astfel, și-a dat viața în mâinile lui Hristos, de la care a și primit cununa biruinței.

Viața Sfântului, împreună cu pătimirea sa a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învățat grec din acea vreme, după care a fost tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul, și apoi trecută în sinaxarele grecești și apoi în cele românești.

Comentarii Facebook


Știri recente