Părintele Sofian Boghiu, 100 de ani de la naștere

Duminica aceasta se împlinesc 100 de ani de la nașterea părintelui Sofian Boghiu. Născut pe 7 octombrie 1912, în Basarabia, Serghei Boghiu a intrat ca frate la schitul Rughi – Soroca, în toamna anului 1926. Având o voce foarte frumoasă, a urmat școala de cântăreți bisericești de la Manastirea Soroca, între anii 1928 și 1932. În 1940 a absolvit Seminarul monahal de la Manastirea Cernica.

A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, primind numele de Sofian. În perioada 1940-1945 a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din București.

Între anii 1942 – 1946, monahul Sofian urmează și cursurile Facultății de Teologie din București

Numele Părintelui Sofian Boghiu se leagă și de cunoscuta mișcare „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

La 15 iunie 1950 a fost numit staret al Manastirii Antim, iar între 1954 si 1958 a staretit Manastirea Plumbuita din Bucuresti. A pictat mai multe biserici si a fost câtiva ani profesor la Seminarul Monahal din Manastirea Neamt.

Arestat în anul 1958, sub acuzatia ‘de uneltire contra ordinii sociale prin activitate mistica dusmanoasa în cadrul organizatiei Rugul Aprins’, parintele Sofian a fost condamnat la 16 ani de munca silnica, iar în temniță și-a recăpătat liniștea.

Dupa trei ani de la eliberare a revenit la Manastirea Antim, unde a ramas pâna la sfârsitul vietii sale pamântesti.

Parintele Sofian Boghiu a trecut la cele vesnice la 14 septembrie 2002, si a fost înmormântat la Manastirea Caldarusani, unde el însusi îsi alesese din vreme locul de îngropaciune.

Bucurie lină, smerenie, chip de sfânt, blândețe… Astfel vorbesc despre Părintele Sofian Boghiu cei care l-au cunoscut.

Mai multe despre viața Părintelui Sofian puteți afla din documentarul „Părintele Sofian. Duhovnicul Bucureștilor”, producție TRINITAS TV. Documentarul, realizat de Anca Filoteanu, va fi difuzat de postul de televiziune al Patriarhiei Române, în două părți, sâmbătă, 13 octombrie și duminică 14 octombrie, la ora 20:00.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preasfinţitul Părinte Sebastian aniversează primirea hirotoniei în Arhiereu şi întronizarea ca Episcop al Slatinei şi Romanaţilor

Preasfinţitul Părinte Sebastian aniversează sâmbătă primirea hirotoniei în Arhiereu şi întronizarea ca Episcop al Slatinei.  Patriarhul Daniel i-a transmis PS Sebastian un mesaj de felicitare. Preasfinţitul Părinte Sebastian s-a născut în 5 noiembrie 1966, în…