Părintele Nicolae Târcă sub persecuția comunistă

Pe măsură ce studiem arhivele fostei Securități, găsim tot mai mulți clerici ortodocși aproape necunoscuți în dicționarele persecuției comuniste. Un astfel de caz este al părintelui Nicolae Târcă din Osica de Jos, jud. Olt. Acesta s-a născut la 10 ianuarie 1911, în familia unor agricultori harnici. După școala primară din comuna natală, în 1925-1933 tânărul Nicolae a urmat Seminarul Teologic „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După un an a fost hirotonit preot pe seama parohiei din satul natal, pentru Biserica „Sfântul Nicolae”, monument istoric din 1825. Înaintea tânărului preot, pentru câteva luni, slujise părintele Ilie Lăcătușu, care în noiembrie 1934 se transferase la Buicești. În timpul slujirii, părintele Nicolae Târcă a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, pe care le-a absolvit în 1938. Pe terenul pastoral-misionar, a depus o activitate constantă, prin împrejmuirea cimitirului din Bobu și producerea cărămizilor în vederea ridicării unei biserici în acest sat; a depus eforturi pentru repararea bisericii din Lazu și mărirea curții acesteia și a cimitirului; a susținut conferințe pentru tinerii de la școlile secundare în cadrul căminului „Renașterea” și, împreună cu soția, a organizat un muzeu geologic și zoologic. În perioada noiembrie 1942 – aprilie 1943, părintele Târcă a slujit ca misionar în localitatea Plochi, jud. Râbnița, din Transnistria. Potrivit raportului trimis către chiriarhul său, mitropolitul Nifon Criveanu al Olteniei, părintele Târcă a depus o activitate misionară bogată, reflectată prin: distribuirea cărților de rugăciuni și a calendarelor, predarea orei de religie și a cântărilor bisericești, catehizarea tineretului străin de Biserică din cauza educației ateiste sovietice, susținerea materială și cu alimente a familiilor nevoiașe și prin suplinirea unei alte parohii.

După instalarea comunismului în România, părintele Nicolae era conștient că slujitorii Bisericii vor avea de suferit, după cum aflase în timpul misionarismului transnistrean. De altfel, pentru activitatea din vremea războiului, în perioada 4 – 24 noiembrie 1944, părintele a fost internat în lagărul de la Caracal. În 1947, pentru câteva luni, a fost reținut, pentru așa-zisă atitudine anticomunistă. A urmat confiscarea materialelor de construcții de la Bobu de către comuniștii care doreau construirea unui cămin cultural. Cu toate acestea, părintele Târcă și-a continuat misiunea de slujitor și mângâietor al sufletelor, prin trimiterea de fonduri pentru înfometații din Moldova.

Însă perioada grea avea să se profileze după evenimentele de la Budapesta. În satul Osica de Jos, părintele Târcă era unul dintre intelectualii de seamă, alături de Petre Coteț (cu studii la Paris), care se retrăsese din avocatură. Întâlnirile celor doi erau suspectate de activitate anticomunistă, prin ascultarea posturilor străine și comentarea evenimentelor de la Budapesta. A fost îndeajuns ca organele de represiune să intre în acțiune. La 10 septembrie 1957, părintele Nicolae Târcă a fost arestat și trimis în arestul Securității din Craiova. Timp de peste 6 luni, a fost anchetat și torturat pentru „a mărturisi” conspirația pe care o pregătea împotriva regimului. A fost inclus într-un lot de patru inculpați, alături de avocatul Coteț și doi agricultori. A fost judecat și condamnat prin Sentința nr. 116 din 28 martie 1958 a Tribunalului Militar Craiova, la 18 ani muncă silnică, pentru infracțiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. În timpul detenției a cunoscut penitenciarele de la Craiova (martie 1958), Oradea (decembrie 1958), Jilava (mai 1963) și Aiud (ianuarie 1959 și mai 1963). A fost obligat să presteze muncă forțată la Salcia (noiembrie 1962) și Ostrov (octombrie 1963). A fost eliberat la 4 august 1964 din lagărul de muncă de la Ostrov. După mai multe memorii adresate Mitropoliei Olteniei, începând cu 1 februarie 1965 a revenit în slujire, fiind încadrat în Parohia Lazu, jud. Dolj. La 1 octombrie 1966 s-a transferat la Parohia Lăcrița, jud. Dolj, până în 1968, când a revenit în parohia din comuna natală. La 1 octombrie 1985, părintele Nicolae Târcă s-a pensionat.

(Articol publicat în Ziarul Lumina din 29 martie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente